O glumă pe Facebook s-a transformat în campania naţională „300 000 pentru educaţie”. Smiley îşi îndeamnă „angajaţii” să doneze pentru sute de mii de copii defavorizaţi

  • Pe Facebook, artistul român Smiley are 300.000 de „angajaţi” cu locul de muncă la HaHaHa Production.
  • Smiley îşi ia în serios rolul de CEO şi se joacă de-a corporaţia într-un video haios care are însă şi o componentă caritabilă.
  • Campania „300 000 pentru educaţie” îndeamnă oamenii să doneze pentru ca sute de mii de copii din zone defavorizate ale României să poată recupera materia pierdută în lunile de pandemie, când au lipsit de la şcoală.
281 afișări
Imaginea articolului O glumă pe Facebook s-a transformat în campania naţională „300 000 pentru educaţie”. Smiley îşi îndeamnă „angajaţii” să doneze pentru sute de mii de copii defavorizaţi

Smiley a devenit unul dintre cei mai importanţi CEO ai unei companii din România, potrivit reţelei Facebook. Peste 300 000 de oameni şi-au trecut la locul de muncă, pe contul lor de Facebook, HaHaHa Production, compania fondată şi condusă de artistul Smiley. Amuzat, dar şi flatat de statutul de ”manager” al unui număr atât de mare de persoane în comunitatea sa online, Smiley se joacă de-a corporaţia într-un video haios care are însă şi o componentă caritabilă.

Astfel, HaHaHa Production lansează, alături de comunitatea Narada, campania „300 000 pentru educaţie” prin care îşi îndeamnă „angajaţii” virtuali, dar şi publicul pasionat de muzică să doneze pentru ca sute de mii de copii din zone defavorizate ale României, afectaţi de şcoala online din pandemie, să poată recupera materia pierdută în lunile de absenţă de la şcoală.

„Am fost mirat când am văzut cât de mulţi oameni s-au jucat de-a angajaţii HaHaHa Production pe Facebook si am fost tare mândru că locul nostru de muncă este unul aspiraţional pentru mulţi tineri români. Dar dincolo de latura amuzantă a situaţiei în care m-am trezit, adică aceea de a conduce o firmă cu 300 000 de angajaţi, ne-am dat seama că noi toţi chiar am putea face lucruri mari, dacă ne unim forţele, ca o corporaţie adevărată. Mereu am spus că educaţia este cea mai bună investiţie în viitorul unei societăţi şi că fiecare copil din România ar trebui să meargă la şcoală pentru a porni de la cele mai bune premise în viaţă. Aşa că, echipa HaHaHa Production, împreună cu cei 300 000 de angajaţi virtuali ai săi şi cu Asociaţia Narada vrem să facem din vara aceasta o toamna mai bogată cu câteva sute de mii de copii în şcolile de la sat”, îşi explică Smiley demersul caritabil ”300 000 pentru educaţie”.

Smiley, alături de artişti şi producători precum Sore, Feli, Emilian, Jo, Dorian, Jean Gavril, Juno, Seredinschi, Iova, Vlad Popescu, Vlad Cireşan, Vladimir Coman Popescu, Roland Kiss, Lucian Nagy,  Şerban Cazan, Florin Boka sau Toby Ibitoye donează pentru educaţia din România şi îndeamnă pe toată lumea să trimită SMS la 8845, cu textul ”ELEV”, în fiecare dintre cele 3 luni de vacanţă de vară, pentru ca 100.000 de copii care nu au putut face şcoală online să recupereze materia pierdută în pandemie şi să poată începe din toamnă un nou an şcolar.

Donaţiile obţinute vor fi folosite pentru a oferi acces gratuit pe platforma de educaţie remedială care se va lansa pe 12 iulie şi de care vor beneficia elevii claselor 0-8 din comunităţile vulnerabile din toată ţara.

Mai multe informaţii despre acţiunile Narada şi despre campania umanitară ”300 000 pentru educaţie”, demarată de HaHaHa Production, sunt disponibile pe site-ul www.narada.ro, pe pagina de Facebook Hahahaproduction şi pe toate canalele oficiale ale lui Smiley si ale brand-ului HaHaHa Production. 

VIDEO: „300 000 pentru educaţie”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici