Prima pagină » Social » O mireasă a murit într-un accident rutier, în Constanţa – VIDEO

O mireasă a murit într-un accident rutier, în Constanţa – VIDEO

O mireasă în vârstă de 22 de ani a murit, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier petrecut în judeţul Constanţa, după ce maşina în care se afla a lovit o autoutilitară, apoi a intrat într-un copac de pe marginea drumului.
O mireasă a murit într-un accident rutier, în Constanţa - VIDEO
19 sept. 2009, 21:25, Social

Accidentul s-a produs în jurul orei 15.00, pe drumul care face legătura între comunele Ciocârlia şi Cobadin.

Potrivit Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, tânăra de 22 de ani, Mihaela Minea, se afla într-un autoturism Opel, cu care se deplasa dinspre Ciocârlia către Cobadin, iar la un moment dat şoferul a încercat să depăşească o autoutilitară de transport marfă. El a forţat însă depăşirea şi, văzând că din faţă venea un autoturism, a încercat să intre la loc, în spatele autoutilitarei, dar nu a mai reuşit, maşina intrând în coliziune cu aceasta. Ulterior, cele două vehicule au ieşit în afara şoselei şi s-au izbit de un copac de pe marginea drumului.

În urma impactului, mireasa, aflată pe locul din spate al autoturismului Opel, a murit pe loc, în timp ce şoferul maşinii a suferit răni uşoare, fiind transportat la spital. Pentru scoatere lor din maşina distrusă a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa.

Video Stirileprotv.ro

Citește și