O persoană s-a aruncat în faţa unui metrou în staţia Aviatorilor

O persoană s-a aruncat, vineri, în faţa unui tren de metrou în staţia Aviatorilor, ceea ce a perturbat traficul.

142 afișări
Imaginea articolului O persoană s-a aruncat în faţa unui metrou în staţia Aviatorilor

O persoană s-a aruncat în faţa unui metrou în staţia Aviatorilor (Imagine: Mediafax Foto)

Directorul Metrorex, Gabriel Mocanu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că o persoană a încercat să se sinucidă în staţia Aviatorilor, precizând că circulaţia trenurilor nu a fost întreruptă, dar a fost îngreunată. Acesta a declarat că în jurul orei 12.35 tânărul a fost ridicat de pe şine şi transportat la spital în stare gravă.

Martorii afirmă că un tânăr, care avea un hanorac cu glugă, s-a aruncat în faţa trenului care tocmai intra în staţia Aviatorilor, venind dinspre Pipera.

La rândul său, mecanicul trenului a spus că a văzut o persoană cu glugă pe cap care s-a aruncat exact în momentul în care pătrundea cu metroul în staţie.

Tânărul a fost transportat în stare gravă la Spitalul Floreasca, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul medical al Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti (SAMB), Alis Grasu.

"Manevrele de scoatere de sub şine au durat foarte mult şi nimeni nu mai spera să îl găsească în viaţă. S-au acordat puţine şanse de supravieţuire în urma impactului violent. Totşi, acesta prezenta semne vitale, astfel că a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca", a precizat Alis Grasu.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, Bogdan Opriţa, a declarat că tânărul a fost adus în stop cardio-respirator, are hemoragie craniană şi multiple leziuni şi este în investigaţii. Dacă va supravieţui acestora, va fi dus la Terapie Intensivă, însă "este deasupra procedurilor terapeutice", prognosticul fiind extrem de rezervat, a mai spus medicul Bogdan Opriţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici