O tânără din Vâlcea a născut singură, acasă. Ambulanţa SMURD nu a putut ajunge la ea

O tânără din localitatea Valea Grădiştei, judeţul Vâlcea, a născut singură acasă, joi, pentru că ambulanţa SMURD nu a putut ajunge la ea din cauză că locuieşte într-o zonă greu accesibilă. Paramedicii au mers 1 kilometru şi jumătate pe jos pentru a ajunge la ea.

3304 afișări
Imaginea articolului O tânără din Vâlcea a născut singură, acasă. Ambulanţa SMURD nu a putut ajunge la ea

O tânără din Vâlcea a născut singură, acasă. Ambulanţa SMURD nu a putut ajunge la ea

Femeia a sunat la 112 şi a cerut ajutor, dar până să ajungă paramedicii la ea, a născut singură.

Potrivit ISU Vâlcea, femeia locuieşte într-o zonă greu accesibilă din satul Valea Grădiştei, astfel că paramedicii chemaţi să o ajute au mers un kilometru şi jumătate pe jos pentru a ajunge la ea.

Femeia de 37 de ani născuse deja când au ajuns paramedicii, care au primit îndrumări de la un medic, din dispecerat.

„Paramedicii de la SMURD Grădiştea, sub îndrumarea medicului coordonator din dispecerat, au primit indicaţiile necesare pentru a asigura naşterea copilului în condiţii de siguranţă. Ajunşi la faţa locului, aceştia au constatat că femeia în vârstă de 37 de ani născuse deja. Aceştia au asigurat oprirea hemoragiei prin clamparea cordonului ombilical, după care atât mama copilului, cât şi copilul au fost predaţi unui echipaj SAJ, ajuns între timp la faţa locului”, au declarat reprezentanţii ISU Vâlcea.

Femeia şi bebeluşul au fost duşi cu ambulanţa la spitalul din Horezu, iar de aici au fost trimişi la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Vâlcea pentru îngrijiri suplimentare.

Taguri:
femeie,
naştere,
smurd

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici