Olt: Tânăr reţinut de poliţişti după ce a răpit o fată de 17 ani din curtea locuinţei

Un tânăr de 28 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Olt după ce vineri ar fi răpit o fată de 17 ani din curtea locuinţei părinţilor din comuna Dobrosloveni.

661 afișări
Imaginea articolului Olt: Tânăr reţinut de poliţişti după ce a răpit o fată de 17 ani din curtea locuinţei

Olt: Tânăr reţinut de poliţişti după ce a răpit o fată de 17 ani din curtea locuinţei

IPJ Olt a fost sesizat vineri, prin apel la 112, cu privire la faptul că o minoră ar fi fost luată cu forţa de la domiciliul său din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt.

Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că o fată de 17 ani, în timp ce se afla în curtea locuinţei părinţilor, ar fi fost luată cu forţa de un tânăr de 28 de ani, din aceeaşi localitate, deplasându-se într-o direcţie necunoscută.

Imediat, au fost alcătuite echipe mixte de căutare, formate din poliţişti, jandarmi, pompieri şi voluntari, care au efectuat verificări.

Fata şi tânărul au fost găsiţi într-o pădure din localitatea Reşca.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fiind continuate cercetările în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi dispunerii măsurilor legale.

În urma probatoriului administrat, sâmbătă, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Olt.

De asemenea, din cercetări a rezultat faptul că, în cursul aceleiaşi zile, tânărul i-a adresat minorei ameninţări.

Tânărul va fi prezentat Judecătoriei Caracal cu propuneri legale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici