Omul de afaceri Radu Arhire, reţinut în dosarul privind vânzarea drepturilor TV pentru meciuri

Omul de afaceri Radu Alexandru Mădălin Arhire a fost reţinut de procurorii bucureşteni, luni, în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I, ca şi fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Dumitru Dragomir şi omul de afaceri Mihai Corbu.

1093 afișări
Imaginea articolului Omul de afaceri Radu Arhire, reţinut în dosarul privind vânzarea drepturilor TV pentru meciuri

Omul de afaceri Radu Arhire, reţinut în dosarul privind vânzarea drepturilor TV pentru meciuri (Imagine: Shutterstock)

Dragomir, Corbu şi Arhire urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Liga Profesionistă de Fotbal a fost prejudiciată cu trei milioane de euro la vânzarea unor pachete din drepturile de televizare a meciurilor, prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a tranzacţiei, în condiţiile în care, în realitate, aceasta s-a făcut prin negociere directă, a arătat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB).

Procurorii au precizat că în acest dosar s-a început urmărirea penală pentru delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, LPF ar fi fost prejudiciată, la vânzarea drepturilor de televizare, prin faptul că tranzacţia a fost "intermediată" de mai multe firme, deşi ea s-a realizat, în realitate, fără acestea.

Avocatul lui Dumitru Dragomir, Alina Gingirov, a declarat luni, după reţinerea clientului său în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I, că acesta e acuzat de spălare de bani, delapidare şi evaziune, iar procurorii nu au ţinut cont de probele pe care le-a adus.

Înainte să fie dus la audieri, Dragomir a scris pe blogul său că în acest dosar ar fi vorba despre un comision de 2,25 milioane de euro acordat firmei omului de afaceri Mihai Corbu. "L-am văzut pe Corbu de două ori, iar o dată ne-am certat", a adăugat fostul şef al LPF.

"Din datele şi probele administrate în cauză rezultă indicii rezonabile că în perioada 2011 - 2013, patrimoniul Ligii Profesioniste de Fotbal a fost prejudiciat cu suma de 3.000.000 euro, prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a vânzării unor pachete din drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal, în condiţiile în care vânzarea reală s-a realizat prin negociere directă (fără intermediari) între reprezentanţii Ligii Profesioniste de Fotbal şi reprezentanţii societăţii câştigătoare. De asemenea, rezultă indicii rezonabile că suma de bani a fost spălată printr-un circuit fictiv în care sunt implicate mai multe societăţi comerciale", a arătat PTB.

Cercetările în acest caz sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Dumitru Dragomir şi alte şase persoane au fost aduse, luni, la Poliţia Capitalei, pentru audieri în acest dosar.

Înainte de a-i ridica pe cei şapte, procurori ai PTB şi poliţişti din Poliţia Capitalei au făcut, luni dimineaţă, percheziţii la 11 adrese din Bucureşti şi Ilfov - locuinţe, sedii de firme şi sediul LPF.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat, pentru MEDIAFAX, că au fost făcute percheziţii şi la locuinţa fostului preşedinte al LPF, suspectat că ar fi încasat un comision important în contextul vânzării drepturilor de televizare a unor meciuri din liga I.

Contactat de MEDIAFAX, Dumitru Dragomir a confirmat că anchetatorii au percheziţionat şi casa lui, precizând că aceştia nu i-au spus ce căutau.

"Da, domne', au fost dimineaţă, acum au plecat. Nu ştiu de unde erau, de la Poliţie, şi nici nu mi-au spus ce căutau", a afirmat Dragomir.

Întrebat dacă i s-a solicitat vreun document pe care îl avea la domiciliu, Dragomir a răspuns: "Mi-au cerut o gagică de 18 ani, dar n-am avut de unde să le dau".

Acţiunile anchetatorilor au fost făcute cu sprijinul tehnic de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi al ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

În iunie 2011, Dumitru Dragomir a declarat că oferirea unui comision de 5 la sută firmei care a intermediat contractul pentru drepturile TV este perfect legal, acesta fiind aprobat de către Adunarea Generală a LPF.

Tot atunci, juristul LPF, Cătălin Ciubotă, spunea că cedarea drepturilor TV se face în conformitate cu legislaţia românească şi europeană. "Au fost litigii, prin care trei cluburi, Steaua, Dinamo şi Rapid au încercat să susţină că drepturile TV ar aparţine cluburilor. Există hotărâri definitive şi irevocabile care atestă ceea ce scrie şi în Statut, drepturile TV aparţin LPF. Legea Sportului prevede acelaşi lucru, ca gestiunea drepturilor TV să fie colectivă, cum e şi la nivelul UEFA. E normal să fie aşa, pentru că gestiunea individuală a drepturilor TV s-a dovedit a fi falimentară, în cazul în care nu eşti un club mare. De aceea în toată Europa, gestiunea se face colectiv. Această societate care a intermediat cedarea drepturilor, Capital Properties, şi-a făcut treaba foarte bine. Piaţa media, plus presiunea care a venit de la cluburi, a creat un anumit blocaj. Apariţia acestui intermediar a dus la deblocarea aspectelor juridice, dar şi economice", a susţinut Ciubotă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici