Oprescu a verificat modul de intervenţie pentru combaterea poleiului în Capitală

Primarul general, Sorin Oprescu, a mers, în noaptea de joi spre vineri în mai multe zone din Bucureşti, pentru a vedea cum acţionează operatorii firmelor de salubritate pentru combaterea poleiului, cerânduă-le acestora să aplice tratament pentru a preveni îngheţarea carosabilului.

20 afișări
Imaginea articolului Oprescu a verificat modul de intervenţie pentru combaterea poleiului în Capitală

Oprescu a verificat modul de intervenţie pentru combaterea poleiului în Capitală (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

Edilul Capitalei a solicitat operatorilor să acţioneze cu prioritate în combaterea poleiului format pe trotuare, la gurile de metrou, în refugiile RATB, în staţiile de salvare, în apropierea unităţilor de învăţământ, în pasaje, rampe şi pante.

Oprescu a inspectat Piaţa Presei Libere, Piaţa Victoriei şi Piaţa Romană, din sectorul 1 al Capitalei, acolo unde SC Romprest a intervenit cu 16 utilaje. În sectorul 3, edilul - şef a inspectat zonele Piaţa Alba Iulia, Piaţa Unirii şi rondul de la Universitate, unde erau prezente nouă utilaje ale operatorilor SC Rosal Group. Sorin Oprescu a mers şi în sectorul 6, vizitând Podul Basarab, dar şi Podul Grant, unde substanţele de combatere a poleiului au fost aplicate de către operatorii SC Urban, care a intervenit cu 16 utilaje.

De asemenea, în sectorul 2 s-a intervenit cu 6 utilaje, iar în autobaza Rebu erau în aşteptare 22 de utilaje, pntru intervenţie în sectorul 4.

Totodata, în noaptea de joi spre vineri, între orele 22.00 şi 6.00, inspectorii Direcţiei Inspecţie şi Control General din cadrul PMB au verificat modul în care operatorii de salubritate şi-au respectat obligaţiile asumate prin programele de deszăpezire şi combatere de polei, la nivelul Capitalei. Au fost verificate cu precădere intrările în oraş, zona podurilor, pasajelor şi a pantelor, constatându-se, că utilajele erau pregătite să intervină.

Carosabilul era vineri dimineaţă în stare bună, pe anumite porţuni fiind chiar uscat, traficul rutier desfăşurându-se în condiţii bune, informează municipalitatea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici