Oprescu: Canalul Dunăre-Bucureşti este un proiect vital pentru Capitală, care trebuie finalizat

Primarul general Sorin Oprescu a declarat, marţi, la Viena, că proiectul Canalului Dunăre-Bucureşti este unul vital pentru Capitală, care trebuie finalizat, arătând că Uniunea Europeană "este pregătită să-l introducă pe lista proiectelor prioritare ce urmează a fi cofinanţate".

802 afişări
Imaginea articolului Oprescu: Canalul Dunăre-Bucureşti este un proiect vital pentru Capitală, care trebuie finalizat

Sorin Oprescu (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, în cea de-a doua zi a Conferinţei Europene a Oraşelor şi Regiunilor Dunărene organizată în capitala Austriei, a fost adoptată cea de-a şasea Declaraţie a Conferinţei şi s-au purtat discuţii despre domeniile pe care fiecare stat din bazinul hidrografic al Dunării trebuie să-l gestioneze, România coordonând trei domenii prioritare dintre cele 11 definite în cadrul Strategiei.

Astfel, ţara noastră va dezvolta proiecte privind transportul pe ape interioare, proiecte în domeniul culturii şi al turismului, dar şi cele privind gestionarea riscurilor de mediu.

"Uniunea Europeană a lansat, în ultimii ani, două mari proiecte de cooperare regională pentru Europa Centrală şi de Est, Strategia pentru Regiunea Dunării şi Sinergia în Regiunea Mării Negre. România a stat la originea ambelor iniţiative, ceea ce demonstrează faptul că suntem conştienţi de potenţialul enorm de cooperare şi dezvoltare dintre aceste doua regiuni limitrofe. Cu toate acestea, cele doua iniţiative nu vor fi implementate cu succes decât daca reuşim să elaborăm şi să finalizăm proiecte semnificative, în special în domeniile infrastructurii şi planificării urbane", a susţinut, marţi, primarul general al Capitalei, citat în comunicatul municipalităţii.

De asemenea, edilul-şef a vorbit şi despre oportunitatea finalizării canalului Dunăre-Bucureşti, "un proiect vital pentru Capitală", pe care Uniunea Europeană "este pregătită să-l introducă pe lista proiectelor prioritare ce urmează a fi cofinanţate".

În urmă cu o zi, primarul general Sorin Oprescu a declarat, la acelaşi eveniment, că este extrem de important ca Bucureştiul să devină capitală la Dunăre, jucând totodată un rol central în atingerea obiectivelor de cooperare regională ale Uniunii Europene.

Cu acelaşi prilej, Oprescu a precizat că municipalitatea bucureşteană îşi doreste şi este în măsură să finalizeze proiecte deja începute, dar şi să demareze unele noi, care să genereze locuri de muncă şi să ajute la dezvoltarea turismului.

La finalul conferinţei, primarul general a propus ca următoarea Conferinţă Europeană a Oraşelor şi Regiunilor Dunărene să aibă loc la Bucureşti, în octombrie 2013.

Tot luni, Sorin Oprescu s-a întâlnit cu Andreas Treichl, CEO al Erste Group, şi cu Herbert Stepic, CEO al Raiffeisen Bank International, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, luni, de municipalitatea bucureşteană.

În cadrul celor două întâlniri, edilul a ţinut să se asigure că demersurile municipalităţii de a atrage finanţări pentru unele dintre proiectele aflate în derulare, respectiv iniţierea unora noi, în contextul ajungerii la maturitate, în 2015, a împrumuturilor contractate de administraţia anterioară, vor fi privite cu toată seriozitatea şi toată deschiderea de către două dintre cele mai puternice bănci ce acţionează pe piaţa europeană.

În acest sens, se arată în comunicat, edilul-şef al Capitalei a ţinut să transmită asigurările administraţiei pe care o conduce că, imediat ce municipalitatea îşi va fi definitivat strategia referitoare la viitoarea finanţare, aceasta va fi pusă la dispoziţia tuturor celor interesaţi, procesul de selecţie urmând să fie realizat în mod transparent şi pe baza unui dialog competitiv. Cele doua întâlniri au avut loc după ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat iniţiativa primarului general de a contracta o finanţare de 800 de milioane de euro.

De asemenea, în cadrul unei întrevederi dintre reprezentanţii Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale de la Bucureşti şi cei ai Uniunii Spitalelor din Viena, care a avut loc tot luni, s-a convenit încheierea unui protocol de colaborare pentru facilitarea accesului medicilor din spitalele administrate de municipalitatea bucureşteană la burse de perfecţionare acordate gratuit de autorităţile vieneze.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici