Oprescu: Ideea de a organiza Jocurile Olimpice la Bucureşti este viabilă, ne putem depune candidatura

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, în urma discuţiei avute cu preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, că ideea de a organiza Jocurile Olimpice în Bucureşti este viabilă şi că poate fi depusă candidatura.

40 afișări
Imaginea articolului Oprescu: Ideea de a organiza Jocurile Olimpice la Bucureşti este viabilă, ne putem depune candidatura

Oprescu: Ideea de a organiza Jocurile Olimpice la Bucureşti este viabilă, ne putem depune candidatura (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român mi-a confirmat azi (joi, n.r.) că ideea de a organiza Jocurile Olimpice la Bucureşti este viabilă şi ne putem depune candidatura pentru aşa ceva. Prin dezvoltarea infrastructurii oraşului, prin promovarea sa ca punct turistic şi prin crearea de noi locuri de muncă nu facem altceva decât să dezvoltăm un oraş care merită să fie cunoscut în lumea largă şi pentru locurile frumoase pe care le putem construi, dar mai ales pentru valorile sportive care ne fac onoare", a spus Sorin Oprescu după întâlnirea cu preşedintele COSR, Octavian Morariu.

Potrivit lui Oprescu, Jocurile Olimpice la Bucureşti reprezintă "un vis realizabil", edilul şef comparând această idee cu proiectul Stadionului "Lia Manoliu", despre realizarea căruia nimeni nu credea în urmă cu doi ani şi care acum este în fază de finalizare.

Totodată, Sorin Oprescu a precizat că îşi doreşte să ofere bucureştenilor o sală polivalentă, o arenă a Capitalei cu o capacitate de 15.000 de locuri.

"Voi mai avea şi alte întâlniri cu preşedintele COSR, pentru că vreau să discut despre eventualitatea organizării unor evenimente sportive europene, chiar mondiale la Bucureşti", a mai spus Oprescu.

După întâlnirea cu preşedintele Octavian Morariu, primarul Sorin Oprescu a vizitat şantierul Muzeului Sportului, din curtea COSR.

Primarul Capitalei declara, marţi, după ce a vizitat Stadionul "Lia Manoliu, că arena este finalizată 90 la sută, fiind începute lucrări la instalaţii şi finisaje, iar din septembrie vor începe lucrările de montaj ale acoperişului şi cele de canalizare exterioară.

"Cu siguranţă în cea de-a cincea sau a şasea lună a anului viitor vom avea deja un meci organizat pe acest stadion, iar până în anul 2012 alte trei mari evenimente vor fi organizate, astfel încât finala cupei Europa League să se desfăşoare în siguranţă", a spus Sorin Oprescu.

Edilul şef al Capitalei preciza că se gândeşte deja la organizara unei olimpiade la Bucureşti, arătând însă că un astfel de eveniment în Bucureşti ar putea fi "undeva prin 2020".

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, în conformitate cu cerinţele UEFA necesare acreditării stadionului, acesta va fi dotat cu sisteme de asigurare a gestiunii, sisteme de securitate şi siguranţă, supraveghere video, sistem video cu recunoaştere facială pentru combaterea huliganismului pe stadioane. O altă cerinţă care condiţionează acreditarea de către UEFA este mobilarea interioară a stadionului.

Stadionul "Lia Manoliu" va avea o capacitate de 55.000 de locuri pentru spectatori, din care 20.000 vor fi la tribuna întâi. Etajul unu va fi destinat lojelor pentru oaspeţii de onoare, iar etajul doi cuprinde inelul necesar circulaţiei pentru spectatorii care ajung la balconul stadionului, acesta urmând a avea o capacitate de 35.450 de locuri. Accesul pe Stadionul Lia Manoliu se va face simultan prin 94 căi de acces.

Valoarea totală a contractului pentru stadion este de aproximativ 500 de milioane de lei, din care, până la sfârşitul anului 2009 s-au plătit 203 milioane de lei, bugetul alocat de municipalitate în 2010 acestei investiţii fiind de 146 de milioane de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici