Oprescu: Vreau toate cele 42 de spitale

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a cerut, miercuri, guvernanţilor să dispună măsurile necesare privind trecerea spitalelor în administrarea comunităţii locale, arătând că discuţiile pentru preluarea unităţilor se vor relua de la preluarea tuturor celor 42 de spitale, cu spitale de urgenţă cu tot.

17 afișări
Imaginea articolului Oprescu: Vreau toate cele 42 de spitale

Oprescu: Vreau toate cele 42 de spitale (Imagine: Mediafax Foto)

"Domnule ministru şi stimaţi guvernanţi, eu nu vă cer să-mi daţi mie un spital, cinci spitale, să faceţi un proiect-pilot privind trecerea spitalelor în administrarea comunităţii locale doar pentru a-i inchide gura lui Oprescu, ci vă cer sa luaţi exact măsurile care trebuie, să faceţi ce fac autorităţi de stat şi locale din alte ţări, astfel încât din banii sănătăţii să se platească sănătatea şi nu curentul, gazele, lumina, reparaţía acoperişului sau vopsitul gardului. Discuţia noastră se reia de unde a plecat: 42 de spitale, cu spitale de urgenţă cu tot", a declarat primarul Capitalei.

Potrivit primarului general, aşa cum trecerea şcolilor în administrarea primăriilor a rezolvat foarte multe probleme, "foarte multe şcoli şi grădiniţe fiind acum renovate", tot aşa situaţia bolnavilor se poate îmbunătăţi prin preluarea unităţilor medicale în administrarea primăriei.

"Pot însă, ca un cunoscător al acestei crizei din spitale, să caut soluţii care ne sunt la îndemână, adică să preiau la comunitatea locală cheltuielile legate de întreţinerea, renovarea, consolidarea, managementul spitalelor", a mai spus doctorul Sorin Oprescu.

Edilul şef al Capitalei a mai arătat că în acest moment cheltuielile pentru întreţinerea spitalelor se fac din bugetul Casei Naţionale de Sănătate, arătând că în mod normal aceşti bani ar trebui "să acopere serviciul medical".

"Oamenii plătesc un serviciu pe care nu-l primesc, din cauză că fondurile cu care ei contribuie la bugetul asigurărilor de sănătate sunt redirecţionate către alte cheltuieli", a mai precizat primarul Capitalei.

Guvernul a hotărât că mai multe spitale din Capitală gestionate de către Ministerul Sănătăţii vor fi transferate pentru o perioadă de un an în administrarea autorităţilor locale, în principal a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu excepţia spitalelor de urgenţă care vor rămâne în coordonarea ministerului.

În funcţie de rezultatele înregistrate în acest interval de un an, proiectul-pilot de transfer al spitalelor în administrarea autorităţilor locale ar putea fi extins la nivelul întregii ţări.

Transferul va fi reglementat printr-o ordonanţă de urgenţă privind descentralizarea în sistemul sanitar, care va fi prezentată Guvernului săptămâna viitoare de către ministerul de resort, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Camelia Spătaru.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a întâlnit, în urmă cu o săptămână, la sediul Primăriei municipiului Bucureşti, cu primarul general Sorin Oprescu, pentru a discuta despre modalităţile de asigurare a transportului public între Capitală şi judeţul Ilfov şi trecerea unor spitale în administrarea municipalităţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici