OPT OAMENI, împuşcaţi de un poliţist într-un coafor din zona Perla din Capitală. Două dintre victime au murit. Atacatorul a fost prins - FOTO, VIDEO - Mediafax

OPT OAMENI, împuşcaţi de un poliţist într-un coafor din zona Perla din Capitală. Două dintre victime au murit. Atacatorul a fost prins - FOTO, VIDEO

Opt persoane au fost împuşcate de un poliţist într-un coafor din zona Perla din Capitală. Două dintre victime au murit. Prima persoană împuşcată de Gheorghe Vlădan a fost casiera, care a fost nimerită în cap, apoi soţia agentului, după care a tras în restul persoanelor din unitate. Atacatorul a reacţionat din gelozie.

22863 afişări

Imaginea articolului OPT OAMENI, împuşcaţi de un poliţist într-un coafor din zona Perla din Capitală. Două dintre victime au murit. Atacatorul a fost prins - FOTO, VIDEO

OPT OAMENI, împuşcaţi de un poliţist într-un coafor din zona Perla din Capitală. Două dintre victime au murit. Atacatorul a fost prins (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

IMAGINI DE LA FAŢA LOCULUI

UPDATE 00:40 -Poliţistul Gheorghe Vlădan a fost readus la Parchetul instanţei supreme, pentru a fi audiat, după ce i-au fost recoltate, luni seara, probe biologice la Institutul de Medicină Legală, pentru a se stabili dacă se afla sub influenţa alcoolului sau a drogurilor la momentul atacului armat.

 

UPDATE 22:40 - Agentul de poliţie Gheorghe Vlădan a fost dus la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", pentru recoltare de probe biologice.

Vlădan a fost de acord să dea declaraţie în faţa anchetatorilor, după care, însoţit de avocată, şi cu escortă a fost dus la INML.

Prim-adjunctul procurorului general al României, Marius Iacob, a declarat că agentul Gheorghe Vlădan va fi supus unei expertize prishiatrice în cursul zilei de marţi, la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", conform procedurii obligatorii într-un caz de omor.

Potrivit lui Marius Iacob, agentul de poliţie a fost testat psihologic în anii 2007 şi 2011, fiind declarat apt pentru a fi conducător auto la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Iacob a precizat că Vlădan deţinea din octombrie 2010 un pistol Glock de 9 milimetri, achiziţionat dintr-un magazin de specialitate.

UPDATE 21:40 - Cele trei victime internate în Spitalul de Urgenţă Floreasca sunt la terapie intensivă, stabile, fără leziuni ale organele interne, deşi gloanţele au trecut ori s-au aprit foarte aproape de acestea, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr Bogdan Opriţa.

Este vorba despre un bărbat (aproximativ 50 de ani). În acest caz, glonţul a avut o traiectorie stranie. A intrat prin partea dreaptă foarte apoape de ficat, dar fără să lezeze acest organ. Bărbatul ar putea fi operat marţi sau miercuri, a mai spus coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.

Una dintre femei a fost rănită în zona abdominală, inghinal, glonţul oprindu-se aproape de un grup de vase (aortă, venă, nerv). Acesta ar putea fi operată luni noapte sau marţi dimineaţă, a adăugat medicul.

La cea de a treia victimă, tot o femeie, glonţul a intrat în abdomen şi a ricoşat de coaste după care a intrat prin partea inferioară a sânului şi a ieşit prin partea superioară a acestuia. Femeia are şi o contuzie pulmonară. Va fi operată probabil tot marţi, specialiştii vor decide momentul intervenţiei, a mai spus Opriţa.

UPDATE 19:47 - Poliţistul Gheorghe Vlădan este dus sub escortă la Parchetul instanţei supreme pentru audiere.

UPDATE 19:25 - Toate cele şase persoane rănite în atacul armat din coaforul din zona complexului Perla sunt în investigaţii şi ar putea fi operate pentru extragerea gloanţelor, au declarat medicii spitalelor Floreasca şi Elias.

"Cele trei persoane internate la Spitalul Floreasca (două femei şi un bărbat) sunt în investigaţii. Ei sunt stabili şi în funcţie de rezultatele analizelor ar putea fi internaţi pentru extragerea gloanţelor", a explicat medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare.

Şi celelalte trei victime (două femei şi un bărbat) care au fost trasportate la Spitalul Elias cu răni la picioare sunt în investigaţii. "Pacienţii nu au voie să stea în picioare, întrucât au răni la membre. Ei vor fi investigaţi şi apoi vor fi operaţi pentru extragerea corpurilor străne", a explicat medicul de la Unitatea de Primiri Urgenţă de la "Spitalul Elias".

UPDATE 19: 20 - Adjunctul procurorului general al României, Marius Iacob, a declarat, luni seară, că autorul atacului de la coafor - un conducător auto al MAI, în vârstă de 53 de ani - a fost reţinut sub acuzaţiile de omor calificat şi deosebit de grav.

Arma cu care agresorul - agentul de poliţie Gheorghe Vlădan - a împuşcat opt persoane, din care două au decedat, a fost recuperată de procurori, ea având un calibru de 9.

Agresorul se află sub pază militară şi este audiat de achetatori.

Marius Iacob a precizat că între agentul de poliţie şi fosta sa soţie, Floriana (coafeză la salonul unde s-a produs atacul) erau relaţii tensionate, urmând să se stabileasacă dacă au avut certuri recente.

Cei doi se aflau în divorţ, termenul fiind stabilit pentru miercuri, 7 martie.

Totodată, Iacob a spus că persoanele decedate în urma atacului vor fi duse la INML, pentru autopsie.

UPDATE 18:45 - Cel care a tras cu arma în coaforul din zona complexului Perla a fost prins în clădirea Transelectrica, unde un martor l-a văzut refugiindu-se.

Agentul de poliţie Gheorghe Vlădan, care lucra ca şofer la Centrul medical de diagnostic şi tratament Dr. N. Kretzulescu-Policlinica Ministerului Administraţiei şi Internelor, este cel care a deschis focul asupra soţiei sale, Florina Vlădan, şi a colegelor de coafor, unde femeia lucra.

UPDATE 18:35 - Soţul uneia dintre coafezele care lucra în unitatea de la complexul Perla, din centrul Capitalei, a relatat cele povestite de soţia sa - care ieşise cu puţin timp înainte de atac să fumeze în spatele clădirii - că atacatorul a intrat şi "a început să tragă nebuneşte, în cine apuca".

Agresorul de la salonul de coafură din Capitală este angajat al Ministerului de Interne (MAI) şi ameninţase în mai multe rânduri că "se va întâmpla ceva urât", după ce soţia lui, care lucra la această unitate, i-a intenta acţiune de divorţ.

Potrivit soţului uneia dintre coafezele ce lucrau la salon, care a povestit la rândul său cele relatate de soţia sa, a declarat că aceasta ieşise la o ţigară în spatele coforului cu două minute înainte ca agresorul să intre.

"Mi-a povestit că a început să tragă nebuneşte, în cine apuca", a relatat martorul.

El a spus că ştie de la soţia sa că una dintre colegele ei, intentase divorţ bărbatului, despre care femeia susţine că este angajat al MAI.

Potrivit martorului bărbatul venise în mai multe râduri la coafor.

"Tot venea şi o tot ameninţa că se va întâmpla ceva urât", a mai arătat martorul.

UPDATE 18:30 - În cauza având ca obiect incidentul petrecut luni, când o persoană de sex masculin a tras mai multe focuri de armă, într-un coafor din municipiul Bucureşti şi a rănit aproximativ opt persoane se efectuează cercetări de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Codruţa Kovesi, l-a desemnat pe prim-adjunctul procurorului general, Marius Iacob şi pe procurorul şef Secţie de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Valentin Şelaru, să coordoneze cercetările şi să ofere suport de specialitate procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti", informează Ministerul Public.

La faţa locului, cercetările sunt în derulare.

UPDATE 18:20 - Un martor a declarat că cel care a deschis foc asupra persoanelor din coaforul din zona complexului Perla are 1,75 metri şi 40 de ani, când a ieşit din unitate nu avea armă asupra lui.

Martorul a sopus că a auzit şase bubuituri, dându-şi seama că sunt împuşcături, apoi a văzut un tânăr plin de sânge ieşind din uitate şi alergând către spitalul Floreasca.

Prin geamul coaforului martorul a văzut mai multe opersoane rănite foarte grav care "cereau ajutor, cereau să vină ambulanţa".

Zona a fost împrejmuită de poliţişti.

Mai multe maşini SMURD sunt la faţa locului, inclusiv una pentru victime multiple.

UPDATE 18:15 - O a doua persoană a decedat în urma atacului armat de la complexul Perla, în care opt persoane au fost împuşcate, au informat surse din poliţie.

A doua a decedat în pofida multiplelor manevrele de resuscitare.

Persoanele care au decedat sunt femei cu vârste aproximative de 20 şi 30 de ani, una dintre ele ar fi chiar ţinta atacatorului.

UPDATE 18:10 - Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bodgan Opriţa, a informat că în urma atacului armat o persoană a fost ucisă, alta este împuşcată în cap, două în abdomen, iar alta aflându-se în stop cardio-respirator, la Spitalul Floreasca.

De asemenea, alte trei persoane rănite în picioare sunt transportate la Spitalul Elias.

UPDATE 18:05 - Criminaliştii s-au deplasat la locul unde s-a deschis focul într-un coafor asupra unor persoane, de către un poliţist, primele date indicând faptul că acesta a reacţionat din răzbunare.

UPDATE 17:55 - Potrivit primelor informaţii, soţul unei coafeze ar fi cel care a deschis focul asupra angajatelor şi clientelor aflate în unitate.

Potrivit unor surse medicale, o persoană este decedată, alte trei au fost împuşcate în zona abdomenului. O altă persoană se află în stop cardio-respirator.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
coarfor perla ,
impuscaturi ,
politist ,
gelozie

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.