ORA DE IARNĂ. În această noapte, România trece la ora de iarnă

În noaptea de sâmbătă spre duminică, România va trece la ora de iarnă, ora 4.00 devenind ora 3.00, iar astfel ziua de duminică va fi cea mai lungă zi din an, având 25 de ore.

3472 afişări
Imaginea articolului ORA DE IARNĂ.  În această noapte, România trece la ora de iarnă

România trece la ora de iarnă. Ora 4.00 va deveni ora 3.00

Potrivit astronomilor, ca regulă, ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie.

Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare. Trenurile de călători vor pleca din gări (staţiile din care se formează) după ora oficială de vară până în noaptea de 28/29 octombrie 2017 ora 4 AM, care devine ora 3 AM, potrivit unui anunţ al CFR Călători.

„În noaptea 28/29 octombrie 2017, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie”, precizează CFR Călători.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 29 octombrie 2017, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.

Conform Convenţiei fuselor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sînt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine, apare o oră în plus. Numerotarea acestor fuse începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale - ora fusului 1 şi a Europei Orientale - ora fusului 2.

România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită "timpul legal român".

Convenţia a fost semnată de România în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vară, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici