Oraşul Ivano-Frankivsks din Ucraina solicită sprijinul unei Primării din România

Primăria Oradea anunţă că a fost solicitată să sprijine logistic şi sanitar oraşul Ivano-Frankivsk din Ucraina, cu care municipalitatea ardeleană are încheiat un acord de înfrăţire din anul 2003.

3077 afișări
Imaginea articolului Oraşul Ivano-Frankivsks din Ucraina solicită sprijinul unei Primării din România

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Oradea, în adresa oficială semnată de primarul comunităţii ucrainene se solicită ajutorul oraşului ardelean.

„Am fi recunoscători dacă Consiliul Local al Municpiului Oradea şi-ar arăta solidaritatea şi suportul către comunitatea noastră. Apreciem cooperarea noastră şi realizările comune şi tindem să credem că avem un aliat în rândul oraşele înfrăţite cu noi. Vă rugăm să luaţi în considerare posibilitatea de a ne oferi sprijin pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de apărare teritorială şi protecţie civilă. În aceste timpuri grele pe care Ucraina le experimentează, suportul pe care ni l-aţi putea oferi ne-ar ajuta să depăşim tensiunile din spaţiul european”, a scris Ruslan Martsinkiv, primarul din Ivano-Frankivsk.

Părţii române îi sunt solicitate bunuri precum echipamente de comunicare şi supraveghere, echipamente medicale, echipamente IT şi consumabile.

„Ne dorim să dăm curs acestei solicitări. Momentan, căutăm o procedură legală pentru a putea face acest lucru. Cel mai probabil, ajutorul de urgenţă va trebui aprobat de Consiliul Local. Suntem solidari cu poporul ucrainean în aceste momente grele şi empatizăm cu suferinţele acestuia”, a spus primarul Florin Birta.

Oraşul ucrainean Ivano-Frankivsk se află la o distanţă de circa 400 de kilometri de Oradea şi are o populaţie de 227.000 de persoane.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici