Orban evită să-ţi dea un răspuns: sunt sau nu locuri la ATI în Bucureşti?

  • Premierul Ludovic Orban s-a eschivat din a răspunde dacă mai sunt sau nu locuri la ATI, în spitalele din Capitală
  • Gabriela Firea spune că Guvernul dezinformează
  • Secretarul de Stat în MAI Raed Arafat a spus, vineri, că nu mai erau locuri la ATI
2226 afișări

O adevărată polemică s-a creat pe tema locurilor la ATI, în spitalele din Capitală. Gabriela Firea a spus că Guvernul dezinformează, după ce Raed Arafat a anunţat că vineri nu mai era niciun loc liber la terapie intensivă.

Premierul Orban a făcut o vizită fulger, sâmbătă, la Elias, la spitalul modular care, de marţi, va putea primi pacienţi la ATI. Întrebat de situaţia care creează confuzie, premierul şi-a pierdut din aplomb. S-a eschivat din a răspunde, pe motiv că nu dă curs discuţiilor cu jumătăţi de adevăr spuse...fără să ofere o informaţie clară.  

Reporter: În momentul acesta ştim, de la dvs, de la Raed Arafat, că terapiiele intensive din Capitală sunt pline, corect?

Ludovic Orban: Da, să spunem.

Reporter: Gabriela Firea spune că există o totală dezorganizare. Că în spitalele care sunt în subordinea Capitalei sunt locuri la ATI. Care e realitatea? Sunt locuri acolo şi nu se folosesc? Nu ştie Ministerul de ele?

Ludovic Orban: Aş prefera să nu intru într-o polemică. Şi spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii, şi spitalele din subordinea Primărie Capitalei sunt destinate tratării pacienţilor cu COVID. În spitalele care sunt dedicate tratării pacienţilor cu COVID, există o limită de care ne-am apropiat. Sunt convins că ASSMB... parcă aşa se numeşte instituţia din subordinea Capitalei care se ocupă de administrarea spitalelor  - va face demersuri pentru a creşte numărul de paturi care să fie dotate.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici