OUG 79 privind managerii de spitale, adoptată. PNL: Tovarăşii înving în sistemul de sănătate

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu amendamente, OUG 79 privind managerii de spitale, deşi aceasta a fost respinsă de Senat. În forma actuală, membrii de partid pot fi manageri de spitale, dacă nu au funcţii de conducere în formaţiunile politice.

627 afișări
Imaginea articolului OUG 79 privind managerii de spitale, adoptată. PNL: Tovarăşii înving în sistemul de sănătate

OUG 79 privind managerii de spitale, adoptată. PNL: Tovarăşii înving în sistemul de sănătate

Deputaţii au adoptat cu amendamente OUG 79 privind managerii de spitale, în plenul Camerei Deputaţilor - for decizional, fiind exprimate 179 de voturi "pentru", 93 "împotrivă" şi 5 abţineri.

PNL, USR şi PMP au votat împotriva proiectului de lege, plenul respingând propunerea PMP de a retrimite proiectul la comisiile de specialitate.

Deputatul PNL Pavel Popescu a susţinut după exprimare votului că "tovarăşii înving întotdeauna în sistemul de sănătate".

„OUG 79 a venit de la Senat cu raport de respingere. În urma multiplelor dezbateri pe care le-am avut la Camera Deputaţilor OUG a primit un raport de adoptare cu amendamente. (…) Nu va putea fi manager de spital cineva care ocupă funcţii de conducere în partidele politice”, a declarat, luni, preşedintele Comisiei de sănătate, deputatul PSD Florin Buicu, la finalul şedinţei comisiilor reunite.

Textul OUG 79, emisă de fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, prevedea că nu poate fi manager de spital persoana care deţine calitatea de membru în organele de conducere, administrare şi control ale unui partid politic.

„Acest text era neconstituţional pentru că unul din organismele de conducere ale partidelor este adunarea generală a membrilor, iar Constituţia prevede dreptul oricărei persoane de a face politică, de a fi membru de partid. În Legea 95, nu va putea fi director de spital o persoană care va ocupa o funcţie de conducere în partid. Membru simplu poate fi, (…) e dat de Constituţie nu de legea 95. Nu este vorba despre o repolitizare şi până acum putea fi membru de partid conform Constituţiei. Prevederea din textul OUG 79 dată de Guvernul Cioloş era de fapt neconstituţională”, a susţinut Buicu.

În forma adoptată de comisiile reunite, autoritatea locală la propunerea spitalului va aproba criterii specifice pentru fiecare dintre spitale.

„Avem două categorii de spitale, spitale care ţin de autoritatea locală şi care ţin de Ministerul Sănătăţii. Ministerul Sănătăţii stabileşte procedura de organizare a concursului, iar la nivelul autorităţii locale, autoritatea locală la propunerea spitalului va aproba criterii specifice pentru fiecare dintre spitale. Adică, Ministerul Sănătăţii dă caracterul medical al funcţiilor de şef de secţie, pe când autoritatea locală în calitate de proprietar al spitalului are dreptul să introducă aceste criterii specifice”, spus Buicu.

OUG 79, în forma actuală, prevede că în urma concursului conţinutul planului de management pe care un candidat îl are la concurs va deveni anexă la contractul de muncă.

„(…) Va putea fi răspunzător chiar şi în instanţă”, în baza anexei la contractul de muncă, a adăugat Buicu.

Cât priveşte angajarea rudelor şi a afinilor în spitale, Buicu a afirmat că legislaţia generală stabileşte incompatibilităţile, susţinând că introducerea în Legea 95 a unor condiţii suplimentare era „o suprareglementare”.

„Rămân valablile toate prevederile privind incompatibilităţile din legislaţia generală. În OUG exista o supraregelementare, de exemplu, dacă cineva avea achiziţionate de pe bursă acţiuni la o fabrică de medicamente din România, el nu mai putea să ocupe nici un fel de funcţie într-un spital, deşi el a cumpărat de pe bursă acţiunile, nu este un acţionar majoritar şi nu are nişte beneficii suplimentare din partea acelei societăţi”, a spus Buicu.

Deputatul PSD a afirmat că au fost păstrate prevederi din textul OUG 79 care dădeau caracterul de urgenţă al ordonanţei.

„Este vorba despre încheierea contractelor, anul trecut, cu spitalele care erau acreditate, dacă nu apărea textul OUG riscam ca aceste spitale să nu poată încheia contracte cu casele de asigurări. Acesta a fost singurul motiv de urgenţă pentru OUG respectivă”, a spus Florin Buicu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici