Pachetele turistice pentru sărbătorile de iarnă, mai mari cu 10-20%

Preţurile pachetelor turistice pentru sărbătorile de iarnă din acest an au crescut cu 10-20% comparativ cu cele din 2007, atât pentru destinaţiile interne, cât şi pentru cele externe, pe fondul majorării preţului combustibilului şi al utilităţilor, potrivit reprezentanţilor agenţiilor de turism.

324 afișări
Imaginea articolului Pachetele turistice pentru sărbătorile de iarnă, mai mari cu 10-20%

Pachetele turistice pentru sărbătorile de iarnă, mai mari cu 10-20% (Imagine: Mediafax Foto)

"Tarifele pentru sărbătorile de iarnă din acest an, atât pentru destinaţiile interne, cât şi pentru cele interne, sunt mai mari cu 10-20% comparativ cu cele de anul trecut, creşteri explicate de majorarea preţurilor la combustibil şi la utilităţi", a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Carmen Botez, secretarul general al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Potrivit ANAT, în acest an, numărul românilor care îşi vor petrece sărbătorile de iarnă în staţiuni din ţară, prin intermediul agenţiilor de turism, va creşte cu 10% faţă de anul trecut, până la circa 140.000 de persoane.

În acelaşi timp, va creşte cu 20%, până la 50.000 de persoane, şi numărul celor care aleg destinaţiile externe pentru Crăciun şi Revelion.

Zonele din România cele mai căutate de turişti pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă din acest an sunt staţiunile de pe Valea Prahovei, Predeal şi Poiana Braşov.

În cazul destinaţiilor externe, pe primul loc în topul preferinţelor se află Austria, urmată de Bulgaria, Elveţia, Egipt, Tunisia şi Turcia.

"Ofertele agenţiilor de turism pentru sărbătorile de iarnă cuprind pachete cu preţuri de la 200 de euro până la peste 1.500 de euro, dar există oferte şi pentru destinaţii exotice, unde preţul unui pachet depăşeşte 4.000 de euro de persoană", a mai spus reprezentantul ANAT.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici