Social

CNAS: Programul naţional de tratament pentru boli rare se extinde pentru trei noi afecţiuni

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că, de la 1 aprilie, programul naţional de tratament pentru boli rare se extinde pentru trei noi afecţiuni, urmând să conţină o serie de noutăţi privind principalele programe naţionale de sănătate.

Sorin Grindeanu, gând la gând cu Liviu Dragnea: E o fractură între corpul raportului Ministerului Justiţiei şi concluzie

Premierul Sorin Grindeanu a declarat vineri că are semne de întrebare în privinţa ”fracturii” dintre corpul raportului întocmit de Ministerul Justiţiei privind activitatea parchetelor şi că, dacă reprezentanţii DNA şi-ar fi citit atribuţiunile, ar fi ştiut că încalcă legea.

Tudor Chirilă, mesaj către Gabriela Firea cu privire la acuzaţiile de cenzurare a unui eveniment de la Teatrul Excelsior: Reflexele de cenzură ceauşistă n-o să vă ducă nicăieri

Artistul Tudor Chirilă a postat, vineri, pe pagina sa de Facebook, un mesaj adresat primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, cu privire la cenzurarea unui eveniment care ar fi trebuit să se desfăşoare, joi, la Teatrul Excelsior, din Bucureşti.

Trafic restricţionat în Capitală la sfârşit de săptămână: Marş de protest şi cros. HARTA rutelor ocolitoare

Poliţia Rutieră anunţă că circulaţia va fi restricţionată în Capitală, sâmbătă şi duminică, din cauza unui marş de protest şi a unui eveniment sportiv.

Parlamentarii vor să le dea jandarmilor atribuţii sporite, inclusiv de poliţie judiciară

Senatorul PSD Viorel Salan vrea să le dea atribuţii sporite jandarmilor, inclusiv competenţe de poliţie juridică, Jandarmeria urmând să pună la dispoziţia magistraţilor circa 300 de absolvenţi de studii juridice.

Două ONG-uri cer demiterea conducerii Teatrului Excelsior, pe care o acuză de incompetenţă şi ASERVIRE politică/ PMB: Primarul Capitalei a cerut explicaţii conducerii teatrului

ActiveWatch şi Centrul pentru Jurnalism Independent solicită Primăriei Capitalei demiterea conducerii Teatrului Excelsior din Bucureşti, pe care o acuză de incompetenţă şi aservire politică, fiindcă ar fi împiedicat difuzarea unui film despre protestele din Piaţa Victoriei, din luna februarie. UPDATE: PMB: Primarul Capitalei a cerut explicaţii conducerii teatrului.

IMAGINILE ZILEI Vizita Prinţului Charles în România

Prinţul Charles se află în a treia zi de vizită oficială în România. După ce a fost decorat de preşedintele Iohannis şi a fost primit la palatul Victoria de premierul Grindeanu, moştenitorul Coroanei Britanice a vizitat Muzeul Satului şi Teatrul Naţional Bucureşti.

Şapte elevi din Galaţi, cu răni pe braţe. Una dintre fete a recunoscut că se juca „Balena Albastră”

Şapte elevi au venit la şcoală, într-o comună din Galaţi, tăiaţi pe braţe, iar una dintre eleve a recunoscut că s-a rănit după ce a accesat jocul „Balena Albastră”. Poliţia a deschis un dosar de cercetare penală in rem, iar dascălii supraveghează cazul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

AUTOBUZ cu 50 de muncitori care mergeau la serviciu, la Uzina DACIA, implicat în accident

Un autobuz cu aproximativ 50 de muncitori de la Dacia a fost implicat, vineri după-amiaza, într-un accident rutier, în localitatea Stâlpeni, jud. Argeş, după ce şoferul unui autoturism nu s-a asigurat la depăşirea unei coloane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Inaugurarea pasajului de la Piaţa Sudului se AMÂNĂ / Gabriela Firea: Luăm în calcul rezilierea contractului

Constructorul Pasajului rutier de la Piaţa Sudului, din Sectorul 4 al Capitalei, a notificat municipalitatea că va finaliza lucrările pe 31 iunie, cu două luni şi jumătate mai târziu decât estimase Primăria Generală. În replică, Gabirela Firea a anunţat că ia în calcul rezilierea contractului.

DECLARAŢIA ZILEI Discuţie între profesori la o şcoală specială din Capitală: Toţi batem la ei! Toate clasele de sus până jos

Un dascăl al unei şcoli speciale din Capitală a fost filmat în timp ce povesteşte cum el şi colegii săi îi lovesc pe elevi. Filmarea a fost făcută publică de paznicul unităţii de învăţământ.

Verificări în cazul copiilor agresaţi. Paznicul care a făcut filmarea, audiat de poliţişti/Update: Profesorul înregistrat spunând că loveşte copii: Eram nervos. Am spus că unii merită să fie loviţi

Paznicul de la Şcoala Specială Gimnazială nr. 4 din Bucureşti, care a înregistrat un cadru didactic în timp ce povestea că uneori copiii cu dizabilităţi de la unitatea de învăţământ sunt agresaţi, a fost audiat de poliţişti.UPDATE: Profesorul de la Şcoala Specială nr. 4 susţine că nu a agresat niciun minor, explicând că în înregistrare susţinea că unii ar merita corecţii fizice uşoare.

De aniversarea lor, jandarmii din Ilfov au două week-end-uri de flash mob-uri

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Ilfov organizează în primele două week-end-uri ale lui aprilie un flash mob itinerant, în cadrul căruia îşi va prezenta autospecialele şi tehnica de intervenţie, va proiecta filme cu activitatea Jandarmeriei şi a Inspectoratului, va distribui flyere cu istoria Armei şi va avea activităţi de recrutare pentru instituţiile de învăţământ tutelate de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Vremea va fi frumoasă în următoarea perioadă. PROGNOZA METEO pentru weekend

Vremea va fi frumoasă, cu cerul mai mult senin şi va deveni caldă pentru această dată în toate regiunile, informează ANM.

GALERIE FOTO, VIDEO Inaugurare la METROU: Staţii noi şi elegante, trenuri vechi de 35 de ani

Metrorex a deschis, vineri, în prezenţa ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, circulaţia pe două noi staţii, respective Laminorului şi Străuleşti, trenurile care circulă pe magistrala 4 având însă o vechime de 35 de ani.

Ministerul Pădurilor anunţă demararea proiectului privind plantarea a 52 km de perdele forestiere

Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP) a avizat, joi, şase studii de fezabilitate pentru crearea de perdele forestiere de protecţie pentru DN2 şi DN2B, în judeţele Buzău, Brăila şi Vrancea, anunţă instituţia.

Fotografia românului folosită pe pachetele de ţigări. Persoana nu a fost operată sau intubată la Institutul Inimii din Cluj

Conducerea Institutului Inimii ”Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca susţine că fotografia unui bărbat care apare pe pachete de ţigări nu are nicio legătură cu instituţia. Persoana despre care se presupune că a fost pozată nu a fost operată şi intubată în timpul internării, care a avut loc în anul 2012.

Avocatul Poporului, ANCHETĂ la Şcoala Specială Gimnazială nr. 4 din Bucureşti. Care este motivul

Avocatul Poporului face o anchetă cu privire la posibile violenţe exercitate asupra copiilor de la Şcoala Specială Gimnazială nr. 4 din Bucureşti, ca urmare a petiţiei pe care a adresat-o instituţiei organizaţia Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, transmite instituţia.

Cele două tinere rănite în accidentul de la Leoni, Argeş, se simt BINE. Tânăra care a murit pe loc urma să se întoarcă în Serbia. Contractul ei expira astăzi

Ambasadorul sârb la Bucureşti, Branko Brankovic, a vizitat, vineri, la spital, tinerele din Serbia care au fost rănite după ce un bărbat a intrat cu maşina într-un grup de angajaţi ai companiei Leoni de la Bascov. Ambasadorul a spus că a discutat cu una dintre tinere şi că acestea se simte mai bine.

684 de reclamaţii cu privire la actul medical din România. Colegiul Medicilor a decis să dea 26 de sancţiuni/ Ministerul Sănătăţii propune modificarea ordinului de ”feedback al pacientului”

În 2016 au fost depuse 684 de reclamaţii cu privire la actul medical săvârşit în sistemul de sănătate din România, din care 160 au ajuns în atenţia Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor, care a dispus mustrare sau avertisment în 23 de cazuri şi în alte trei a hotărât excluderea.

România riscă infringement-ul dacă nu rezolvă problema garantării pachetelor turistice/ Ministrul Turismului: Preţul vacanţelor ar trebui să SCADĂ după reducerea TVA la 9%

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre a declarat, vineri, la Sibiu, că România riscă să intre în procedură de infingement dacă nu va fi găsită o soluţie pentru garantarea pachetelor turistice până la sfârşitul anului, astfel încât cei care achiziţionează pachete turistice să fie protejaţi.

Protocol CSM-SRI pentru protecţia sistemelor informatice şi de comunicaţii ale Consiliului. Ce răspuns a dat CSM la solicitarea MEDIAFAX

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) colaborează, în baza unui protocol, cu Serviciul Român de Informaţii (SRI), în ceea ce priveşte protecţia sistemului informatic şi de comunicaţii al Consiliului, se arată într-un răspuns al CSM la o solicitare MEDIAFAX. Actul, încheiat în 2014.

Firea, ULTIMATUM dat firmei care face lucrările la Piaţa Sudului: Sunt pârghii de denunţare a contractului/ Lucrările, realizate în proporţie de 63%. Cum arată ACUM şantierul – Galerie foto / video

Primarul Capitalei a trimis o scrisoare deschisă constructorului de la şantierul Piaţa Sudului, în care precizează că nefinalizarea lucrărilor la termenul stabilit, aprilie 2017, ar putea duce la denunţarea unilaterală a contractului din vina executantului.

Traficul feroviar în zona Chiajna este ÎNGREUNAT după ce au fost furate cablurile de semnalizare

Circulaţia feroviară în zona Chiajna-Grădinari se desfăşoară, la ora transmiterii ştirii, pe un singur fir, din cauza că persoane încă neindentificate au tăiat şi au furat cablurile de semnalizare de la instalaţia de semnalizare şi dirijare a traficului, transmit reprezentanţii CFR SA.

VIDEO Un ONG acuză cadrele didactice de la o şcoală specială din Bucureşti de rele tratamente aplicate copiilor: Părinţii nu au acces la informaţii, iar copiii sunt incapabili să comunice ce li se întâmplă

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) a sesizat autorităţile în privinţa suspiciunilor de rele tratamente aplicate copiiilor cu dizabilităţi de la Şcoala Specială nr. 4. ONG-ul a depus probe video şi înscrisuri, care ar arăta că minorii sunt agresaţi fizic şi emoţional.

Un băieţel de 8 ani din Cluj, în stare CRITICĂ la spital după ce a fost muşcat de câini/ Prognosticul medicilor, rezervat: Va sta în spital cel puţin o lună

Un băieţel de 8 ani este internat în stare critică la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, unde a ajuns cu 30 de muşcături de câini, pe corp şi pe faţă. El a fost operat timp de şase ore, în noaptea de joi spre vineri, transmite corespondentul MEDIAFAX. UPDATE: Prognosticul medicilor este rezervat. Copilul va rămâne internat la Terapia Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă Cluj o lună sau două.

Lista celor 333 de abateri pentru care nu mai primeşti amendă din prima. Ce prevede proiectul de lege a PREVENŢIEI pus în dezbatere

Hărţuirea sexuală a angajaţilor, vânzarea de lucrări de diplomă sau doctorat pentru plagiatori, abateri de la regimul silvic pedepsite mai aspru de anul trecut pentru a evita infrigementul, precum şi nedeclararea în termen a veniturilor sunt printre cele 333 de contravenţii care nu vor mai fi sancţionate decât cu avertisment şi nu cu amendă dacă este vorba de prima abatere, iar în 90 de zile se remediază. Prevederile se regăsesc în proiectul de lege al prevenţiei pus, joi, în dezbatere publică de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. Cele 333 de contravenţii sunt doar în stadiul de propunere, lista finală urmând a se decide după 1 mai, când expiră termenul dezbaterii publice.

REZULTATE SIMULARE 2017: În Arad, rata de promovare, cu 10% mai mare/ Alba: Jumătate dintre elevi au obţinut note sub 5 la matematică/ Constanţa: Rata de promovare a Bac-ului, 50%

După două săptămâni de la susţinerea simulărilor la probele pentru evaluarea naţională şi bacalaureat, elevii din clasele a VIII-a, a XI-a şi a XII-a vor afla, vineri, rezultatele.

Un TIR a luat foc pe DN1. Traficul rutier se desfăşoară alternativ între Oradea – Huedin

Traficul rutier se desfăşoară, vineri dimineaţă, alternativ pe DN1, între Oradea – Huedin, unde un TIR a luat foc.

Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 pe scara Richter a avut loc în Buzău

Un cutremur cu magnitudinea 3,1 pe scara Richter a avut loc, vineri dimineaţă, în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Medic angajat în cadrul Casei de Pensii Ilfov, sub control judiciar pentru luare de mită

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţă că Elena Murgu, medic angajat în cadrul Casei Judeţene de Pensii Ilfov, este cercetată sub control judiciar pentru luare de mită.

Tot ce trebuie să ştii VINERI despre săptămâna care tocmai se încheie. Brexit înseamnă Brexit, raportul lui Tudorel Toader după dosarul OUG 13 şi un nou ministru RETRAS

Articolul 50 a fost declanşat. La aproape un an de la referendum, premierul britanic Theresa May a informat oficial Consiliul European asupra intenţiei unilaterale a Marii Britanii de a ieşi din UE. Urmează negocieri dure pentru a stabili noi raporturi între Uniune şi Regatul Unit şi o marjă de aproape doi ani pentru ieşirea propriu-zisă. În România, ministrul Justiţiei a încheiat o evaluare de două săptămâni a şefilor DNA şi Parchetului General, pe fondul anchetării de către parchete a emiterii OUG 13. În coaliţia de guvernare, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a ales să se despartă de fostul său partener de la Partidul Conservator, Daniel Constantin, căruia i-a fost retras sprijinul politic.

Comisia de la Veneţia: Judecătorii pot fi traşi la răspundere pentru decizii dacă eroarea e intenţionată

Comisia de la Veneţia susţine, într-un răspuns la o solicitare a preşedintelui Curţii Constituţionale din Republica Moldova, că judecătorii pot fi traşi la răspundere penală pentru deciziile lor dacă eroarea este cauzată de intenţie sau de neglijenţă gravă.

Kevin Hyland, comisar britanic: Brexitul nu va diminua colaborarea investigativă dintre România şi Marea Britanie

Comisarul britanic pentru combatera traficului de persoane, Kevin Hyland, a declarat, joi, la Ministerul Afacerilor Interne, că Brexit-ul nu va afecta buna colaborare dintre România şi Marea Britanie.

Şoferul care a intrat într-un grup de oameni în Argeş, reţinut de poliţişti

Poliţiştii din Argeş au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele şoferului care a provocat accidentul mortal de joi dimineaţa de la firma Leoni din Bascov, acesta fiind acuzat ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Preşedintele Iohannis: Este devreme să discutăm despre numirea lui Kovesi la Parchetul European

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că "este devreme" să se vorbească despre numirea procurorului-şef al DNA Laura Kovesi la Parchetul European.

Preşedintele Iohannis va face o vizită de stat în Ucraina

Preşedintele Klaus Iohannis va face o vizită de stat în Ucraina, la invitaţia omologului Petro Poroşenko, ocazie în care va avea loc şi prima sesiune a Comisiei Mixte Prezidenţiale, a anunţat joi Administraţia Prezidenţială.

ANRE: Gazele se scumpesc cu 2% în medie pentru populaţie, de la 1 aprilie

Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat în şedinţa de joi preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale pentru cei 38 de furnizori de gaze naturale, majorarea pentru clienţii casnici fiind în medie cu 2%, începând de la 1 aprilie 2017, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Andrei Chiliman, fost primar al Sectorului 1, ACHITAT în dosarul de abuz în serviciu privind acordarea ilegală a unei autorizaţii

Andrei Chiliman, fost primar al Sectorului 1, a fost achitat, joi, de Judecătoria Sectorului 1, în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu acordarea ilegală a unei autorizaţii pentru o terasă. Decizia nu este definitivă.

Ministrul Energiei: Vrem ca până la finalui anului, Primăria Generală să preia administrarea ELCEN/ Acţiunile Electrocentrale Bucureşti S.A vor fi scoase la vânzare

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a anunţat, joi, că au fost demarate procedurile prin care administrarea companiei ELCEN (Electrocentrale Bucureşti), aflată în subordinea Guvernului, să fie transferată Primăriei Generale a Capitalei.