Un băieţel de 8 ani din Cluj, în stare CRITICĂ la spital după ce a fost muşcat de câini/ Prognosticul medicilor, rezervat: Va sta în spital cel puţin o lună

Un băieţel de 8 ani este internat în stare critică la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, unde a ajuns cu 30 de muşcături de câini, pe corp şi pe faţă. El a fost operat timp de şase ore, în noaptea de joi spre vineri, transmite corespondentul MEDIAFAX. UPDATE: Prognosticul medicilor este rezervat. Copilul va rămâne internat la Terapia Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă Cluj o lună sau două.

3983 afișări
Imaginea articolului Un băieţel de 8 ani din Cluj, în stare CRITICĂ la spital după ce a fost muşcat de câini/ Prognosticul medicilor, rezervat: Va sta în spital cel puţin o lună

Un băieţel de 8 ani din Cluj, în stare CRITICĂ la spital după ce a fost muşcat de câini

Directorul medical al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, Călin Lazăr, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că băieţelul va începe seroterapia pentru rabie şi tetanos.

”Când a fost adus la noi prezenta plăgi multiple de muşcătură de câine pe aproape toată suprafaţa corpului, prezenta şoc hemoragic şi şoc traumatic. A fost dus direct în sala de operaţie, s-a început toaletarea şi închiderea plăgilor sângerânde, a fost transfuzat, intervenţia durând 6 ore. La ora actuală, pacientul este la secţia Terapie Intesnsivă, intubat, ventilat mecanic, se va începe seroterapie pentru rabie şi tetanos. Va fi monitorizat pentru a vedea dacă dezvoltă sindrom de compartiment la nivelul membrelor, care înseamnă o presiune pe zonele vascularizate ce pot comprima ţesuturile, care trebuie decomprimate prin incizii succesive. Va mai fi nevoie de transfuzii şi antibiotice şi intervenţii, perioada grea acum începe. Prognostic este destul de rezervat, va rămâne internat cel puţin o lună sau două, este un pacient critic”, a spus Lazăr.

Potrivit acestuia, băieţelul va avea nevoie, ulterior, de consiliere psihologică.

Pe de altă parte, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj a anunţat că va evalua contextul în care s-a produs incidentul prin verificarea situaţiei psiho-sociale a copilului ”raportat la modul în care reprezentantul legal şi-a îndeplinit obligaţiile părinteşti”.

Directorul medical al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, Călin Lazăr, a declarat, vineri, coresponentului MEDIAFAX, că băieţelul prezenta între 20 şi 30 de muşcături pe întreaga suprafaţă a corpului, inclusiv pe faţă.

”Joi seara a fost adus la spitalul nostru cu o ambulanţă de la Turda un băieţel de 8 ani, conştient, care prezenta muşcături multiple de câine, între 20 şi 30, pe toată suprafaţa corpului, şi pe faţă, trei cu smulgere de muşchi la nivelul axilei stângi, pectoral stâng şi partea dorsală stângă. A intrat imediat în operaţie, au fost efectuate suturi, deocamdată este în stare critică. A fost o operaţie masivă pentru oprirea hemoragiilor, intervenţia a durat circa 6 ore şi a fost efectuată de o echipă întreagă şi de 2 chirurgi plasticieni. Băieţelul este intubat, ventilat, aşteptăm să vedem cum vor evolua lucrurile, pentru că pot să apară complicaţii”, a spus Lazăr.

Potrivit acestuia, în întreaga sa carieră de medic nu a mai văzut un astfel de caz de copil muşcat de câini.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, a declarat, vineri, corespondetului MEDIAFAX, că în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

”Din primele informaţii rezultă că băieţelul în vârstă de 8 ani a pătruns, joi după - amiază, în incinta unei societăţi comerciale din Câmpia Turzii, unde a fost atacat de patru câini care se aflau în curte pentru paza perimetrului. Victima a suferit multiple muşcături şi a fost trasportată, iniţial, la Spitalul Municipal Câmpia Turzii, după care a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca pentru îngrijiri de specialitate”, a spus Jucan.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici