Video Inaugurarea pasajului de la Piaţa Sudului se AMÂNĂ / Gabriela Firea: Luăm în calcul rezilierea contractului

Constructorul Pasajului rutier de la Piaţa Sudului, din Sectorul 4 al Capitalei, a notificat municipalitatea că va finaliza lucrările pe 31 iunie, cu două luni şi jumătate mai târziu decât estimase Primăria Generală. În replică, Gabirela Firea a anunţat că ia în calcul rezilierea contractului.

6050 afișări

"Am solicitat asocierii de constructori Astaldi -Euroconstruct să ia în considerare faptul că dacă nu se accelerează la acest obiectiv de investiţii, Primăria Generală a Capitalei ia în calcul rezilierea contractului din vinovăţia expresă a executantului. Am fost informată de către grupul de lucru comun că este posibil ca în preajma sărbătorilor de Paşte să fie termenul de finalizare, pentru ca acum câteva zile să fim informaţi că, de fapt, ni s-a comunicat încă un termen - 31 iunie, anul curent. În fapt şi în teren lucrarea este finalizată în proporţie de 82%. Este intolerabil să amâni la nesfârşit finalizarea unei lucrări, câtă vreme suntem în stadiul de a încheia execuţia acestei lucrări. Eu consider că suntem în faţa unei acţiuni care poate să fie denumită şi şantaj, şi anume nu finalizăm lucrarea, îi punem în capul primarului general toţi locuitorii din zona de sud a Bucureştiului, îl compromitem public, politic, administrativ, iar acesta să cedeze şi să plătească o sumă, pe care nu o poate plăti, potrivit legislaţiei în vigoare", a declarat Gabriela Firea.

Primarul General al Capitalei consideră că cei doi constructori trenează lucrările pentru că municipialitatea nu a fost de acord cu decontarea unor costuri supra-numite ,,cheltuieli indirecte”, a căror valoare reprezintă 59,5% din costul total al lucrării.

"Suma pe care astăzi o solicită dânşii este undeva în jur de 3,8 milioane de euro. Pentru a ne asigura că banii publici plătiţi pe aceste cheltuieli indirecte sunt alea care au fost ofertate, noi am solicitat să ni se aducă dovezi că pe acele direcţii s-au cheltuit acei bani. Din păcate, nu am primit niciun fel de document care să ateste aceste cheltuieli, de aceea nici nu le-am plătit şi le-am solicitat, de fiecare dată, aceste acte. Aici este diferendul, dânşii spun că dacă au executat lucrarea să le dăm şi <<indirectele>>. Noi considerăm că, pe lege, nu poate fi aşa. Ca să fiu mai plastic, la fiecare 100 de lei de lucrări, ar trebui să mai plătesc încă 59 de lei şi 50 de bani, indirecte dar neştiind pe ce au fost cheltuiţi şi dacă au fost cheltuiţi pe această lucrare", a declarat, vineri, Cosmin Gheorghiu, directorul Direcţiei Generale Infrastructură şi Servicii Publice din cadrul Primăriei Generale a Capitalei.

Cu o zi înainte de acest anunţ, jurnaliştii MEDIAFAX au filmat şantierul pasajului de la Piaţa Sudului. La intrarea în pasaj se observă doar trei muncitori, dintre care unul stă întins la soare, altul se plimbă, iar alt treilea vopseşte unul dintre pereţii pasajului. La un moment dat apare şi un utilaj de curăţenie care perie asfaltul, iar un nor gros de colb este împrăştiat pe şoseaua pe care circulă maşinile, obturând aproape în totalitate vizibilitatea.

"Am văzut că în campania electorală, probabil pentru a-i impresiona pe candidaţi, au putut să lucreze cu 200 de oameni pe şantier. Deci se poate, dar nu vor! Şi atunci, dacă ei nu vor, noi avem, autoritate conferită de votul cetăţenilor, obligaţia să-i apărăm pe bucureşteni. Eu îmi asum această responsabilitate şi dacă în termen de 10 zile nu primim un grafic accelerat al lucrărilor şi un termen fix, ultimul termen de finalizare pentru aceste lucrări, reziliem 100% contractul", a declarat Primarul General al Capitalei.

Directorul de infrastructură al PMB susţine că, cel mai probabil, muncitorii erau la masă în momentul în care jurnaliştii MEDIAFAX au realizat filmarea.

"Este inadmisibil şi nu cred că puteau să fie doar trei muncitori. Ori aţi nimerit în pauza de masă, ori... Pentru că chiar trei, atât de puţini, personal, nu am văzut niciodată. Pasajul rutier este finalizat în proporţie de peste 90%, în sensul că acum mai sunt de făcut finisajele la pereţi, iar pasajele pietonale trei sunt realizate, al patrulea este în curs de realizare. Ceea ce nu e executat astăzi este partea de refacere a reţelei de tramvaie şi troleibuze", a completat Cosmin Gheorghiu.

Totodată, Primarul General al Bucureştiului a spus că va propune Parlamentului o lege prin care firmele ce nu finalizează la termen o lucrare realizată din bani publici să nu mai aibă dreptul să obţină alte contracte cu statul.

"Voi face o propunere legislativă colegilor mei din Parlament. Acest proiect ar viza companiile care câştigă licitaţiile cu statul român (ministere, companii naţionale, primării, alte entităţi ale statului) şi care, pur şi simplu prin nerespectarea prevederilor contractuale, prin trenarea finalizărilor acelor lucrări bugetate de stat pun în pericol, practic, siguranţa cetăţenilor, confortul cetăţenilor din această ţară. Acele companii să nu mai aibă dreptul să participe la licitaţiile pe banii statului. Să fie incluşi pe o aşa numită listă neagră, având în vedere antecedentele în contractele încheiate cu statul român, prin reprezentanţi.

Lucrările la pasajul subteran de la Piaţa Sudului au început în primăvara anului 2014 şi ar fi trebuit să se încheie în decembrie 2015. După începerea lucrărilor, însă, constructorii au descoperit o serie de conducte de gaze, apă şi canalizare care nu erau trecute în planurile de infrastructură ale companiilor de utilităţi, iar devierea acestora a produs o serie de întârzieri. În plus, greşelile comise de funcţionarii publici privind avizarea lucrărilor au produs, de asemenea întârzieri. Din această cauză, Primăria Generală a Capitalei nu a mai putut obţine finanţare europeană pentru acest pasaj.

Costurile estimative de realizare a pasajului de la Piaţa Sudului depăşesc 127 de milioane de lei, bani care ar fi trebuit decontaţi în proporţie de peste 80% din fonduri europene, dar din cauza întârzierilor Primăria Generală a Capitalei nu a putut deconta decât puţin peste 18 milioane de lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici