Social

Alimentele UE pentru persoane defavorizate – după 16 noiembrie, dar pe un cupon trimis din octombrie

Alimentele UE pentru persoane defavorizate, al căror număr este estimat pentru acest an la 3,3 milioane şomeri, pensionari, invalizi sau veterani de război, vor fi distribuite după 16 noiembrie, data turului II al alegerilor, dar pe un cupon care va fi trimis prin Poştă începând de joi, 22 octombrie.

Vremea se răceşte accentuat. COD GALBEN de ploi şi vânt puternic pentru mai multe judeţe din ţară. HARTA zonelor afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări cod galben pentru mai multe judeţe din ţară, valabile de miercuri de la ora 21.00 până vineri la ora 23.00. Se vor produce ploi, vânt puternic şi temperaturi scăzute, la munte şi în jumătatea de nord a Moldovei fiind anunţate lapoviţă şi ninsoare.

Cheltuielile pentru protecţia mediului au continuat să scadă anul trecut şi au ajuns la 2,5% din PIB

Cheltuielile pentru protecţia mediului la nivel naţional au continuat să scadă anul trecut şi au ajuns la 15,6 miliarde lei, reprezentând circa 2,5% din PIB, faţă de 3% în 2012, potrivit datelor anunţate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis are primul termen în 18 noiembrie la ICCJ

Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis are primul termen în 18 noiembrie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care va judeca recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) după ce Curtea de Apel Alba Iulia i-a dat câştig de cauză primarului Sibiului.

Românii au obţinut şase medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie

Lotul olimpic de astronomie al României a obţinut şase medalii - o medalie de aur, două medalii de argint şi trei medalii de bronz -, la cea de-a XIX-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie, din Kîrghizstan.

INCIDENT aviatic anunţat de MApN: Rezervoarele suplimentare ale unui MiG-21 LanceR s-au desprins de avion, într-o zonă nepopulată

Rezervoarele suplimentare de combustibil ale unei aeronave MiG-21 LanceR (Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii) s-au desprins de avion, într-o zonă nepopulată, pe timpul executării unui zbor de antrenament, o comisie a SMFA cercetând cauza producerii incidentului, informează MApN

Doina Pană: Codul Silvic va fi votat până la sfârşitul acestui an

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că până la sfârşitul acestui an Codul Silvic va fi votat, urmând introdus în dezbaterea plenului Parlamentului imediat ce senatorii şi deputaţii revin la lucru.

Decizie definitivă în dosarul Sabyc – primul caz de trafic de ovule umane din România

Instanţa supremă a dat marţi o decizie definitivă în dosarul de trafic de ovule umane de la clinica Sabyc, primul astfel de caz din România, după aproape cinci ani de procese, pedepsele cele mai mari fiind de 3 ani de închisoare cu executare.

Şeful clinicii Sabyc, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare. Victor Zota, fost şef al ANT, a primit 3 luni cu suspendare

Instanţa supremă i-a condamnat definitiv, marţi, pe şeful clinicii Sabyc, Harry Mironescu, medicii Natan Lewit şi Genia Ziskind, Cecilia Borza şi Yair Miron la câte 3 ani de închisoare cu executare, iar Victor Zota, fost şef al ANT, a primit o pedeapsă de 3 luni de închisoare cu suspendare.

Colegiul Medicilor Vaslui: Nu s-a respectat procedura în cazul fetiţei de patru ani moarte la Spitalul din Huşi

Conducerea Colegiului Medicilor Vaslui a constatat, pe timpul anchetei desfăşurate la Spitalul Huşi în cazul fetiţei moarte în condiţii suspecte la 40 de minute de la internare, că nu a fost respectată procedura, în condiţiile în care copilul trebuia să ajungă la Urgenţe, şi nu la Pediatrie.

MAE vrea să achiziţioneze servicii de call center pentru românii din străinătate

MAE vrea să achiziţioneze, contra sumei de 158.000 de euro, un call center pentru românii din străinătate, apelurile acestora urmând să fie preluate de 22 de operatori care vor fi asiguraţi de firma câştigătoare şi instruiţi de Ministerul de Externe.

STUDIU: Antibioticele provoacă propagarea agresivă a infecţiilor cu salmonela în rândul animalelor

Antibioticele contribuie la propagarea bacteriilor din familia salmonela, în cazul unor populaţii de animale, provocând creşterea riscurilor nebănuite privind fermele unde aceste medicamente sunt folosite intensiv pentru susţinerea creşterii rapide a animalelor, potrivit unui studiu citat de AFP.

Anchetă la Penitenciarul Târgu Jiu, după apariţia unor poze cu deţinuţi ce întreţin relaţii sexuale

Avocatul Poporului şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor fac verificări la Penitenciarul Târgu Jiu, după apariţia în presă a unor fotografii cu deţinuţi care întreţin relaţii sexuale, dorm mai mulţi într-un pat şi mănâncă aşezaţi pe jos, în condiţii insalubre.

DOSARUL Microsoft: Daniel Funeriu, audiat la DNA. Fostul ministru a plecat fără să facă declaraţii

Daniel Funeriu, unul dintre cei nouă foşti miniştri vizaţi în dosarul licenţelor Microsoft, a venit marţi la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a da declaraţii, şi a plecat după mai mult de două ore.

Energia electrică ar putea înlocui gazele şi păcura la încălzirea locuinţelor

Energia electrică ar putea fi folosită pentru încălzirea locuinţelor, înlocuind gazele naturale sau păcura, a declarat marţi pentru MEDIAFAX ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Băsescu respinge o lege privind o serie de scutiri de la impozit în cazul parcurilor industriale

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului, marţi, reexaminarea unei legi care prevede scutiri pentru administratorul şi rezidenţii parcului industrial de la plata impozitului la bugetul de stat, de la 1 ianuarie 2015, pentru anumite construcţii, afirmând că reglementarea nu este oportună.

Perioada de planificare a apărării va fi extinsă la 10 ani, pentru coordonare cu NATO

Perioada de planificare a apărării va fi extinsă la 10 ani, în scopul asigurării concordanţei procesului naţional de planificare a apărării cu cel al NATO, în baza unui proiect de lege aprobat, marţi, de Guvern.

ACL Arad: Poliţia muşamalizează un accident în care un lider PDL a fost rănit de o maşină a PSD

Reprezentanţii ACL Arad acuză că Poliţia Judeţeană încearcă muşamalizarea unui accident rutier în urma căruia un lider local al PDL a ajuns la spital după ce a fost lovit de o maşină cu însemnele PSD şi cu fotografii ale lui Victor Ponta.

Alianţa Organizaţiilor Studenţeşti le cere candidaţilor la prezidenţiale opinia despre educaţie şi problemele tinerilor

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) le cere celor 14 candidaţi la alegerile prezidenţiale să îşi spună opinia despre sistemul educaţional şi problemele cu care se confruntă tinerii, principala categorie care absentează de la vot.

Soluţionarea unei plângeri de către judecător fără participarea părţilor, neconstituţională

Curtea Constituţională (CC) a stabilit, marţi, că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra unei plângeri fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor este neconstituţională.

Primarii primesc din Fondul de rezervă al Guvernului 152 milioane lei pentru datorii şi încălzire

Bugetul Ministerului Administraţiei Publice a fost suplimentat, din Fondul de rezervă al Guvernului, cu 152 milioane lei, pentru plata arieratelor spitalelor şi primăriilor, precum şi pentru asigurarea încălzirii în sezonul rece.

Mazăre, despre stenogramele Hrebenciuc-Şova: Aşa se fac susţinerile politice peste tot pe planetă

Liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre, spune că stenogramele convorbirilor dintre Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova sunt ”discuţii între doi oameni politici”, el susţinând că este grav că au fost interpretate ca fiind trafic de influenţă şi că ”aşa se fac susţinerile peste tot pe planeta asta”.

România va semna cu Bulgaria un memorandum pentru construcţia a două noi poduri peste Dunăre

Guvernul a aprobat semnarea unui memorandum de înţelegere cu autorităţile bulgare pentru implementarea studiilor de fezabilitate privind construcţia a două noi poduri peste Dunăre, respectiv Silistra-Călăraşi şi Nikopol-Turnu Măgurele, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă.

100.000 de români care muncesc în străinătate riscă să-şi piardă serviciul. ANAF a dispus blocarea conturilor companiilor respective

O sută de mii de muncitori români care lucrează în străinătate riscă să-şi piardă locurile de muncă, iar 300 de firme să fie închise, după ce ANAF, "în baza unei interpretări subiective a legislaţiei muncii", a dispus blocarea conturilor companiilor respective, a anunţat, marţi, ANIMT.

VREMEA miercuri şi joi: Prognoza meteo pentru miercuri şi joi în ţară şi în Bucureşti

În vestul şi în sud-vestul ţării cerul va fi noros, va ploua pe arii extinse, mai ales după orele amiezei, iar în cursul nopţii cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări temporare seara şi noaptea când vor fi ploi slabe, pe spaţii restrânse.

Vlasov şi-a recunoscut vinovăţia, însă CAB decide să nu fie judecat în procedură simplificată

Mihail Vlasov a recunoscut faptele de care este acuzat de procurori şi a solicitat instanţei să fie judecat în procedură simplificată, astfel încât să-i fie redusă pedeapsa, însă Curtea de Apel Bucureşti a decis marţi să-i respingă cererea.

Ioan Adam: Până nu se derulează procedura, nu fac declaraţii. Nevinovăţia o stabileşte justiţia

Deputatul PSD Ioan Adam a declarat, marţi, după ce Comisia juridică a amânat decizia în cazul cererii de arestare preventivă a sa, că nu îşi permite să facă nicio referire la dosarul penal până nu se încheie procedura, că nevinovăţia o stabileşte justiţia şi că soţia sa nu are nicio implicare.

Fostul fotbalist Toni Doboş, suspectat de luare de mită într-un dosar disjuns din „Valiza”

Fostul fotbalist Toni Doboş a venit, marţi, la sediul central al DNA, unde i s-a comunicat că are calitatea de suspect într-un dosar disjuns din cel cunoscut cu numele de "Valiza", în care este cercetat pentru luare de mită, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Ponta îi cere lui Rus o soluţie raţională cu sindicatul pentru „salvarea” Tarom

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, Ioan Rus, să găsească o soluţie raţională cu sindicatul companiei aeriene Tarom, astfel încât să poată fi "salvat" unul dintre brandurile româneşti.

Zgonea: Hrebenciuc a demisionat pentru a nu fi principalul subiect de discuţie al campaniei prezidenţiale

Vicepreşedintele PSD Valeriu Zgonea a declarat, marţi, că Viorel Hrebenciuc a decis să demisioneze din Parlament pentru că, fiind un om cu experienţă politică şi care a condus multe campanii electorale, a înţeles că nu trebuie să fie principalul subiect de discuţie al actualei campanii prezidenţiale.

Pâine făcută după reţete din comunism, din nou pe piaţă. Ce ingrediente va avea

Brutarii vor scoate pe piaţă după 1 noiembrie mai multe sortimente de pâini făcute după reţete din comunism, printre care "franzela Bucureşti", lungă de 65 de centimetri, care conţin, pe lângă ingredientele clasice, şi zahăr, lapte şi grăsimi, a declarat pentru MEDIAFAX Aurel Popescu de la Rompan.

Arad: 23 de migranţi din Siria, Irak şi Iran, prinşi într-un microbuz lângă frontiera cu Ungaria

Un număr de 23 de migranţi din Siria, Irak şi Iran au fost prinşi într-un microbuz de marfă, în apropiere de frontiera cu Ungaria, în judeţul Arad, ei fiind însoţiţi de doi polonezi şi un turc, care sunt cercetaţi pentru trafic de migranţi.

Dumitru Iliescu: Am vorbit cu Hrebenciuc în august, nu mi-a cerut nimic. Nu cunosc vreun angajat DNA

Fostul şef al SPP Dumitru Iliescu declară că s-a întâlnit cu Viorel Hrebenciuc în luna august, însă spune că acesta nu i-a cerut nimic, iar el nu cunoaşte niciun angajat al DNA.

Comisia juridică a amânat decizia privind ridicarea imunităţii deputatului Ioan Adam

Comisia juridică amână decizia privind ridicarea imunităţii deputatului PSD Ioan Adam, urmând ca Biroul Permanent al Camerei să stabilească noul termen.

Procurorii DNA ridică acte de la Primăria Timişoara privind finanţarea echipei FC Poli. Nicolae Robu: Documentele vor fi căutate în arhiva Primăriei Timişoara

Procurorii DNA care s-au aflat, marţi, la Primăria Timişoara pentru a ridica acte privind finanţarea de către Consiliul Local a echipei de fotbal FC Poli Timişoara au ieşit după aproximativ o oră din instituţie, iar primarul Nicolae Robu spune că documentele cerute vor fi căutate în arhivă.

Dolj: Alertă după moartea unui bărbat cu HIV care ar fi avut relaţii sexuale cu mai multe tinere

Autorităţile sanitare din Dolj sunt în alertă după ce au aflat că un tânăr de 28 de ani din Segarcea care era infectat cu virusul HIV şi care a murit săptămâna trecută ar fi întreţinut relaţii sexuale cu mai multe tinere, primarul localităţii afirmând că ”întreaga comunitate este stupefiată”.

Deputatul Dorinel Ursărescu, cercetat pentru sprijinirea unui grup suspectat de evaziune cu motorină

Deputatul Dorinel Ursărescu este cercetat pentru sprijinirea unui grup infracţional suspectat de evaziune cu produse petroliere achiziţionate din Bulgaria, parlamentarul fiind suspectat că, pentru intervenţiile sale, ar fi acceptat să primească 100 de euro pentru fiecare tonă de motorină vândută.

Percheziţii la firme care au vândut alcool contrafăcut. Suspecţii scoteau alcoolul din soluţii pentru parbrize

Peste 100 de percheziţii au loc marţi în Bucureşti şi 9 judeţe, la sedii de firme şi la 150 de persoane suspectate că au contrafăcut alcool etilic, prin filtrarea alcoolului sanitar, a unor loţiuni cosmetice şi soluţii pentru parbrize, apoi l-au vândut în magazine, prejudiciul fiind de 5 milioane de euro.

Sebastian Ghiţă cere ca Dan Şova şi Viorel Hrebenciuc să fie suspendaţi din PSD

Deputatul PSD Sebastian Ghiţă cere ca Dan Şova şi Viorel Hrebenciuc să fie suspendaţi din PSD, spunând că aceştia au greşit faţă de partid şi că trebuie să se pună la dispoziţia justiţiei.

Permisele de conducere din insula Jersey, valabile şi în România

Permisele de conducere emise de autorităţile din insula Jersey vor fi valabile şi în România, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern iniţiat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), după ce România a încheiat un acord în acest sens cu insula, unde trăieşte o comunitate românească numeroasă.