Parchet: Condescu şi-a însuşit necuvenit 5 milioane de lei, în calitate de preşedinte al Pandurii

Marin Condescu, trimis, marţi, în judecată pentru spălare de bani, înşelăciune şi delapidare, este acuzat că, în calitate de preşedinte al Pandurii Târgu Jiu, şi-a însuşit peste 5 milioane de lei în mod necuvenit, prin folosirea unor contracte de împrumut sau contracte de cesiune creanţe false.

218 afișări
Imaginea articolului Parchet: Condescu şi-a însuşit necuvenit 5 milioane de lei, în calitate de preşedinte al Pandurii

Parchet: Condescu şi-a însuşit necuvenit 5 milioane de lei, în calitate de preşedinte al Pandurii

Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul Tribunalului Gorj, fostul preşedinte al clubului Pandurii Târgu Jiu Marin Condescu şi adjunctul acestuia Viorel Temelescu au fost trimişi în judecată, marţi, de procurorii gorjeni, dosarul fiind trimis spre judecare Tribunalului Olt.

Marin Condescu este acuzat de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, delapidare şi spălare de bani, iar Temelescu, de complicitate la înşelăciune şi uz de fals.

Conform sursei citate, în perioada 23 martie - 29 septembrie 2011, Marin Condescu, în calitate de preşedinte al Pandurii Târgu Jiu, "a semnat în fals la rubrica «CESIONAR» şi a uzat de un număr de trei înscrisuri denumite contract de cesiune creanţe, cunoscând că acestea sunt false, pe care ulterior, prin intermediul inculpatului Temelescu Viorel, le-a prezentat spre semnare factorilor de conducere din cadrul SNLO Târgu Jiu, inducându-i pe aceştia în eroare, obţinând în acest mod un folos material injust în sumă totală de 2.503.933 lei".

De asemenea, în perioada 23 martie 2011- 29 septembrie 2013, Condescu "prin folosirea unor contracte de împrumut fictive, care nu reflectă realitatea, acordate în calitate de persoană fizică către CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu şi-a însuşit personal în mod necuvenit suma de 1.551.156 lei, la care se adaugă suma transferată sistematic către o firmă din Târgu Jiu de 1.080.000 lei, prejudiciind astfel interesele clubului sportiv", mai arată sursa citată.

Procurorii gorjeni mai arată că Viorel Temelescu, neavând nicio calitate în cadrul Pandurii Târgu Jiu, în perioada 23 martie 2011-29 septembrie 2011, în mod repetat, "a procurat şi a uzat de trei înscrisuri false denumite contract de cesiune creanţe cunoscând că acestea sunt false pe care, ulterior, le-a prezentat spre semnare lui Marin Condescu, preşedintele Pandurii Lignitul Târgu Jiu, acordându-i sprijin nemijlocit acestuia pentru procurarea unui folos material injust", respectiv suma de 2.503.933 lei.

Procurorii au propus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Marin Condescu şi Viorel Temelescu, propunerea urmând să fie judecată de Tribunalul Olt.

Surse din rândul anchetatorilor declarau, marţi, corespondentului MEDIAFAX că procurorii Parchetului Tribunalului Gorj au finalizat cercetările în cazul fostului preşedinte de la Pandurii Târgu Jiu Marin Condescu şi al adjunctului acestuia Viorel Temelescu.

Fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Pandurii Târgu Jiu s-a retras din funcţia de conducere la începutul acestui an, clubul fiind condus în prezent de Mihai Prunariu.

Marin Condescu şi Viorel Temelescu au fost reţinuţi în 12 noiembrie 2013, propunerea de arestare preventivă formulată de Parchet fiind respinsă atât de către Tribunalul Gorj, cât şi de către Curtea de Apel Craiova, ambele instanţe invocând lipsa probelor.

La începutul anului, dosarul foştilor şefi de la Pandurii a fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la sfârşitul lunii aprilie dosarul revenind la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru finalizarea cercetărilor.

Marin Condescu şi Viorel Temelescu au fost acuzaţi că au falsificat trei contracte de cesiune de creanţe cu o firmă care asigura tichete de masă pentru minerii din sindicatele conduse de cei doi, însă judecătorul de caz menţiona că "prezentarea celor trei contracte ca fiind false este făcută în mod lapidar, fără a se indica, măcar succint, în ce constă falsul şi cine ar fi semnat în fals din partea Pandurii".

Condescu este acuzat şi că ar fi împrumutat de mai multe ori Clubul Pandurii cu bani împrumutaţi de la bancă, iar la returnarea sumelor acesta ar fi retras sume mai mari, în contabilitate nefiind înregistrate toate operaţiunile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici