Parchetul General a deschis dosar penal după ce Vâlcov a publicat protocolul PG-SRI/ Reacţia şefului Serviciului Român de Informaţii - Mediafax

Parchetul General a deschis dosar penal după ce Vâlcov a publicat protocolul PG-SRI/ Reacţia şefului Serviciului Român de Informaţii

Procurorii de la Parchetul General s-au autosesizat şi au deschis un dosar penal după ce Darius Vâlcov a publicat protocolul secret semnat de Ministerul Public şi SRI. Dosarul a fost deschis pentru încălcarea articolului 305 din Codul Penal ce vizează neglijenţa în păstrarea informaţiilor. Eduard Hellvig, şeful SRI, a declarat că legalitatea protocolului secret nu poate fi pusă la îndoială.

6817 afişări

Imaginea articolului Parchetul General a deschis dosar penal după ce Vâlcov a publicat protocolul PG-SRI/ Reacţia şefului Serviciului Român de Informaţii

Parchetul General a deschis dosar penal după ce Vâlcov a publicat protocolul PG-SRI/ Şeful SRI, Eduard Hellvig, face declaraţii de presă, la ora 20.00.

Reprezentanţii Parchetului General au confirmat, pentru MEDIAFAX, că s-au autosesizat şi au deschis dosar penal după ce consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a publicat joi seară protocolul secret semnat între Parchetul General şi SRI.

 

Prevederile articolului 305 din Codul Penal arată: „(1) Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informaţii se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în art. 303 alin. (1) şi art. 304, dacă au fost săvârşite din culpă”.

Parchetul General anunţă, vineri, că protocolul secret încheiat cu SRI în decembrie 2016, cel publicat de Vâlcov, şi-a încetat efectele pe 13 martie 2017, precizând că a iniţiat, pe 22 martie 2018, declasificarea acestuia. Documentul a fost trimis Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului Justiţiei.

Parchetul General arată, vineri, printr/un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că pe 8 decembrie 2016, a încheiat două protocoale cu Serviciul Român de Informaţii, respectiv protocolul privind cooperarea pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (NESECRET), publicat pe site-ul Ministerului Public, şi protocolul privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii, clasificat secret de stat, nivel secret.

"1. Obiectul Protocolului se referă la cooperarea privind infracţiunile contra securităţii naţionale, a infracţiunilor de terorism şi a infracţiunilor săvârşite de cadre militare ale Serviciului Român de Informaţii, sesizarea parchetului cu privire la infracţiunile constatate de S.R.I. şi comunicarea de informaţii în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind securitatea naţională a României, ale Legii nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea S.R.I. şi ale Codului de procedură penală.
2. Protocolul şi-a încetat efectele la 13.03.2017, prin acordul instituţiilor semnatare. La aceaşi dată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Serviciului Român de Informaţii să comunice dacă menţine caracterul clasificat al documentului", arată Parchetul General.

Instituţia condusă de Augustin Lazăr mai transmite că, pe 22.03.2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a iniţiat demersurile pentru declasificarea protocolului şi a solicitat S.R.I. acordul în acest sens.

"Nu au fost comunicate informaţii publice cu privire la acest Protocol şi nici nu a fost publicat întrucât nu a fost finalizată procedura de declasificare. Protocolul a fost transmis la data de 20.03.2018 Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei, care au fost informaţi şi cu privire la iniţierea de către procurorul general a demersurilor privind declasificarea documentului", mai arată Parchetul General.

Eduard Hellvig: Legalitatea protocolului secret nu poate fi pusă la îndoială

Directorul SRI Eduard Hellvig spune că a încheiat protocolul secret din 2016 în baza legii şi că l-a denunţat la scurt timp pentru că putea să aplice legea şi fără a se stabili prin protocol relaţionarea dintre Parchet şi Serviciu.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
SRI ,
DARIUS VÂLCOV ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.