Parchetul ICCJ începe urmărirea penală pentru ameninţare, în cazul plângerii lui Robert Negoiţă

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a început, vineri, urmărirea penală pentru fapta de ameninţare, în urma plângerii formulate de primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, împotriva deputatului Sebastian Ghiţă.

1154 afișări
Imaginea articolului Parchetul ICCJ începe urmărirea penală pentru ameninţare, în cazul plângerii lui Robert Negoiţă

Robert Negoiţă (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

"În cauza având ca obiect plângerea formulată de numitul Negoiţă Robert împotriva lui Ghiţă Sebastian, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus astăzi, 16.05.2014, începerea urmăririi penale cu privire la fapta sesizată, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare", se arată într-un comunicat al PICCJ.

Sursa citată a precizat că în perioada următoare vor fi făcute audieri în această cauză.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a depus marţi, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o plângere penală în cazul deputatului Sebastian Ghiță, după ce acesta l-ar fi ameninţat cu moartea la telefon.

"Aici am o plângere penală împotriva numitului Sebastian Ghiţă, deputat, care acum o săptămână m-a sunat şi m-a ameninţat la telefon într-un mod josnic şi ruşinos. M-a ameninţat inclusiv cu moartea, adică o chestiune, în opinia mea, foarte gravă şi, din această perspectivă, cred că este de datoria mea să dăm un semnal în această ţară că cu astfel de securisme şi cu astfel de comportament mergem mai departe. Este mare păcat că un deputat în România, în Europa, ameninţă cu moartea un primar de sector", declara Negoiţă, la intrarea în PICCJ.

Edilul Sectorului 3 a mai arătat că justiţia trebuie să lămurească acest caz şi că are încredere în anchetatori.

Întrebat cum au sunat ameninţările, în special cele cu moartea, Negoiţă a răspuns: "Mi-a spus: «Te termin. Ai intrat pe mâna mea, o să te termin. Mori de mâna mea, nu o să te las». Astea sunt cuvintele pe care mi le-a spus".

Robert Negoiţă a mai spus, întrebat dacă a înregistrat convorbirea telefonică în care a fost ameninţat: "Nu fac aşa ceva, nu sunt securist", el precizând, în acelaşi context, că ştie că instituţii abilitate ale statului înregistrează convorbiri telefonice.

Primarul a mai arătat că nu era în relaţii de prietenie sau de afaceri cu Sebastian Ghiţă.

Negoiţă a spus că va reveni la Parchet atunci când va fi chemat de un procuror, pentru declaraţii.

Robert Negoiţă şi Sebastian Ghiţă sunt colegi de partid - PSD, unde primul este vicepreşedinte, iar al doilea, deputat de Prahova.

Sebastian Ghiţă a declarat, potrivit rtv.net, că nu a vorbit de foarte multe zile cu Robert Negoiţă şi că i se pare incredibil ceea ce susţine primarul.

"Nu am mai vorbit cu domnul Negoiţă nici direct şi nici la telefon de foarte multe zile. Nu am avut niciodată legături de nici un fel. Ori a visat urât ieri noapte, ori l-a păcălit cineva aseară la telefon", a declarat Sebastian Ghiţă, potrivit sursei citate.

Acesta a mai spus că poate pune oricând la dispoziţia jurnaliştilor listingul telefonului, pentru a demonstra că nu a vorbit cu Robert Negoiţă: "Dacă te simţi ameninţat cu moartea nu aştepţi 10 zile să reacţionezi. Oricând pot pune la dispoziţia jurnaliştilor listingul telefonului meu".

Ghiţă a mai declarat că plângerea penală poate fi parte a campaniei electorale: "Poate e o strategie de campanie electorală pe care nu o înţeleg. Am văzut-o şi la PDL şi la alţi adversari politici. Campania «Sebastian Ghiţă există». Nu sunt aşa de important. E ciudat, incredibil şi incorect ce se întâmplă acum cu Robert Negoiţă".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici