Părinţi adolescenţi! Doi elevi de 14 şi 15 ani au devenit părinţi

O fată de 14 ani, elevă în clasa a VII-a la o şcoală din Craiova, a născut un băieţel de 2,4 kilograme, la maternitatea Spitalului Municipal Filantropia, tatăl copilului fiind elev în clasa a VIII-a, coleg de şcoală cu fata.

2600 afișări
Imaginea articolului Părinţi adolescenţi! Doi elevi de 14 şi 15 ani au devenit părinţi

Doi copii de 14 ani şi 15 ani, elevi la o şcoală din Craiova, au devenit părinţi (Imagine: Shutterstock)

Potrivit managerului Spitalului Municipal Filantropia Craiova, dr. George Bogdan Ungureanu, fata de 14 ani a născut în 1 ianuarie, prin cezariană, un băieţel cu o greutate de 2,400 de kilograme, iar starea acesteia este bună.

Surse medicale afirmă că fata nu ar vrea să păstreze copilul.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, în condiţiile în care tatăl copilului are 15 ani, fiind coleg de şcoală cu fata.

Inspectorul şcolar genearal al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj, Mihaela Moţăţeanu, a declarat, marţi, că a fost informată cu privire la situaţia celor doi elevi de la Şcoala nr. 37 "Mihai Eminescu" din Craiova.

Potrivit acesteia, fata este elevă în clasa a VII-a, iar băiatul este elev în clasa a VIII-a.

"Conducera Şcolii nr. 37 Craiova, unde sunt elevi cei doi copii, m-a informat că aceştia au venit la şcoală până acum. Fata este în clasa a VII-a, iar băiatul în clasa a VIII-a. Conducerea şcolii va decide în Consiliul de administraţie ce se va întâmpla pe viitor cu cei doi copii", a declarat inspectorul general al ISJ Dolj, Mihaela Moţăţeanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici