Părinţii lui Bogdan Gigină fac plângere împotriva DNA: S-a tergiversat dosarul în care este investigat Oprea/ Cum explică DNA întârzierea soluţionării dosarului

Părinţii poliţistului Bogdan Gigină, decedat în urma unui accident rutier în timp ce făcea parte din coloana oficială a fostului ministru Gabriel Oprea, au depus o plângere la instanţa supremă priving tergiversarea dosarului în care este investigat Oprea.

2504 afișări
Imaginea articolului Părinţii lui Bogdan Gigină fac plângere împotriva DNA: S-a tergiversat dosarul în care este investigat Oprea/ Cum explică DNA întârzierea soluţionării dosarului

Părinţii lui Bogdan Gigină au depus plângere la ÎCCJ, în care acuză tergiversarea dosarului în care este investigat Oprea

Obiectul plângerii este contestaţie durată proces, primul termen fiind stabilit pentru 1 februarie.

"S-a lucrat în acest dosar, s-a lucrat constant. Noi investigăm şi premisele sau condiţiile în care s-a produs şi moartea victimei, practic avem şi infracţiunea care vizează uciderea din culpă. S-au făcut mai multe expertize în dosar pentru că au fost necesare şi anumite expertize tehnice pentru a stabili foarte clar circumstanţele în care s-a produs acest eveniment tragic. Dosarul este în curs de finalizare în acest moment", a declarat Laura Codruţa Kovesi, în octombrie 2017.

Decizia Curţii Constituţionale privind abuzul în serviciu a influenţat maniera în care DNA a făcut cercetările în acest caz, procurorii trebuind să stabilească dacă s-a încălcat legislaţia primară, o lege sau o ordonanţă de urgenţă, a explicat atunci procurorul şef al DNA.

"În cursul anului trecut a apărut o decizie a Curţii Constituţionale care se referă la modul în care este reglementată infracţiuea de abuz în serviciu în Codul Penal. (...) La momentul în care acuzaţiile s-au formulat, ele aveau la bază un Regulament al circulaţiei pe drumurile publice. Acesta este motivul pentru care un pic ancheta a trebuit să vizeze şi aceste aspecte. Suntem în curs de finalizare, n-aş putea să estimez un termen în ceea ce priveşte soluţia. Nu pot să spun nici ce soluţie va fi, pentru că aceasta va fi decizia ddecisă de procurorul de caz. Cu siguranţă, până la sfârşitul acestui an, dosarul va fi soluţionat", a completat Kovesi, într-un interviu realizat de Iniţiativa România în parteneriat cu revista Vice România, Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate şi Ambasada Canadei, în cadrul proiectului Once Upon a Time in Romania.

În această cauză procurorii îl acuză pe Gabriel Oprea de abuz în serviciu şi ucidere din culpă.

Conform DNA, la momentul producerii accidentului, Bogdan-Cosmin Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire al ministrului Gabriel Oprea.

„Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni”, susţin procurorii.

Potrivit DNA, din probele de la dosar ar rezulta indicii că „încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere”.

Gabriel Oprea, în calitate de ministru, realiza în medie cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoţit de echipaje ale poliţiei rutiere, numărul fiind "de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeaşi perioadă pentru însoţirea preşedintelui României şi de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptăţiţi la însoţire permanentă conform prevederilor legale", explică DNA.

Procurorii fac cercetări de mai bine de doi ani.

Daniel Ionaşcu, avocatul familiei Gigină, susţine că părinţii lui Bogdan Gigină, poliţistul decedat în urma unui accident rutier în timp ce făcea parte din coloana oficială a fostului ministru Gabriel Oprea, au cerut instanţei ca dosarul să fie soluţionat în cel mult trei luni.

”Familia Gigină spune că au trecut peste 2 ani şi 3 luni şi apreciază că a fost un termen rezonabil şi vine cu acest demers prin care se strigă disperat să se urgenteze. Domnul Gigină plângea de durere. (..) Nicio clipă nu au fost discuţii în care familia Gigină să nu îşi fi pus toată nădejdea în procurori şi în organele de anchetă. Ei ar dori ca această anchetă să se bucure de o celeritate mai accentuată, de ceea ce însemnă un timp rezonabil, apreciază ca doi ani si trei luni sunt un timp suficient pentru soluţionare, solicită să dea un termen de maxim trei luni de acum înainte pentru soluţionare. Dosarul a ajuns la peste 28 de volume, aşa că nu pot spune că nu s-a lucrat, însă doi ani şi trei luni - există o îndreptăţire pentru a cere urgentarea. (..) Suntem în faţa unui accident în care un om a murit, în care nimeni nu mai poate produce o înregistrare, o probă nouă”.

Părinţii poliţistului Bogdan Gigină au depus o plângere la instanţa supremă priving tergiversarea dosarului în care este investigat Oprea. Obiectul plângerii este contestaţie durată proces, primul termen fiind stabilit pentru 1 februarie.

DNA explică tergiversarea dosarului Gigină: Sunt documente declasificate parţial abia în 2018

Direcţia Naţională Anticorupţie răspunde acuzaţiilor familiei Gigină, care a sesizat instanţa privind tergiversarea dosarului poliţistului mort în timp ce făcea parte din coloana lui Gabriel Oprea, precizând că unele acte au fost declasificate parţial în decembrie 2017, iar altele în 2018.

DNA precizează că în dosarul Gigină, început mai bine de doi ani, au fost inculpate două persoane fizice şi o persoană juridică, mai precis Gabriel Oprea, la data faptelor viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, persoana juridică SC GENERAL MPM IMPEX S.R.L şi Mazilu Petre, administrator al firmei menţionate.

"S-a dispus şi efectuat expertiză tehnică cu privire la autovehiculul implicat în accident;
- s-a dispus şi efectuat expertiză cu privire la dinamica accidentului;
- au fost identificate şi audiate, în calitate de martori, peste 60 de persoane (o parte dintre aceştia fiind propuşi de părţile din cauză)
- ca urmare a audierii unor martori, părţile au făcut, în mod repetat, cereri de audiere a altor persoane", se arată în comunicatul DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie transmite că a solicitat declasificarea unor documente din partea a cinci instituţii, dar unele cereri au fost aprobate în ultimele zile.

"Declasificarea acestor documente s-a realizat, parţial, abia în decembrie 2017 şi în ianuarie 2018", se arată în comunicatul DNA.

În prezent, în cauză sunt în curs de desfăşurare acte de urmărire penală, anunţă sursa menţionată.

Părinţii poliţistului Bogdan Gigină, decedat în urma unui accident rutier în timp ce făcea parte din coloana oficială a fostului ministru Gabriel Oprea, au depus o plângere la instanţa supremă priving tergiversarea dosarului în care este investigat Oprea.

Obiectul plângerii este contestaţie durată proces, primul termen fiind stabilit pentru 1 februarie.

Daniel Ionaşcu, avocatul familiei Gigină, susţine că părinţii lui Bogdan Gigină au cerut instanţei ca dosarul să fie soluţionat în cel mult trei luni.

"Familia Gigină spune că au trecut peste 2 ani şi 3 luni şi apreciază că a fost un termen rezonabil şi vine cu acest demers prin care se strigă disperat să se urgenteze. Domnul Gigină plângea de durere. (..) Nicio clipă nu au fost discuţii în care familia Gigină să nu îşi fi pus toată nădejdea în procurori şi în organele de anchetă. Ei ar dori ca această anchetă să se bucure de o celeritate mai accentuată, de ceea ce însemnă un timp rezonabil, apreciază ca doi ani si trei luni sunt un timp suficient pentru soluţionare, solicită să dea un termen de maxim trei luni de acum înainte pentru soluţionare. Dosarul a ajuns la peste 28 de volume, aşa că nu pot spune că nu s-a lucrat, însă doi ani şi trei luni - există o îndreptăţire pentru a cere urgentarea. (..) Suntem în faţa unui accident în care un om a murit, în care nimeni nu mai poate produce o înregistrare, o probă nouă?, a declarat vineri avocatul fsamiliei Gigină.

În această cauză procurorii îl acuză pe Gabriel Oprea de abuz în serviciu şi ucidere din culpă.

„Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni”, susţin procurorii.

Potrivit DNA, din probele de la dosar ar rezulta indicii că „încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere”.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici