Pasajul Basarab intră în reparații. Lucrările ar putea începe în iunie

Publicat: 26 02. 2026, 17:31
Actualizat: 26 02. 2026, 17:34

Primăria Municipiului București a anunțat calendarul intervențiilor pentru reabilitarea Pasajului Basarab, una dintre cele mai importante artere rutiere ale Capitalei. Primarul general Ciprian Ciucu s-a întâlnit joi cu reprezentanții constructorului, iar lucrările ar putea începe în luna iunie. Termenul estimat pentru finalizare este decembrie 2026.

15 ani fără recepție

Potrivit municipalității, pasajul se află „de aproape 15 ani într-o situație incertă”. Deși a fost dat în folosință în perioada 2011–2012, pasajului nu i s-a făcut recepția, motiv pentru care nu a putut fi întreținut corespunzător. În lipsa întreținerii constante, multe dintre componente s-au degradat.

„Sistemul de ape pluviale, scările, rampe, rosturile, lifturile, trotuarul rulant, elementele de semnalizare, dar și structura în sine a pasajului, toate au acum nevoie de reparații”, au transmis reprezentanții Primăriei București.

Responsabilități împărțite

Aceștia au precizat că responsabilitățile vor fi împărțite între constructor și municipalitate. Constructorul va remedia deficiențele de execuție și va elabora proiectul tehnic pentru toate categoriile de lucrări, în timp ce municipalitatea va interveni asupra degradărilor apărute în timp, ca urmare a lipsei mentenanței.

În perioada imediat următoare vor fi finalizate proiectarea, stabilirea costurilor, desemnarea supervizării lucrărilor și fixarea termenelor contractuale. În luna mai ar putea fi obținute avizele și autorizația de construire, iar în iunie ar putea începe lucrările propriu-zise.

Proiect simbol al infrastructurii Capitalei

Inaugurat în 2011, Pasajul Basarab a fost prezentat la momentul respectiv drept cea mai amplă lucrare de infrastructură rutieră realizată în București după 1989. Construit peste Dâmbovița și peste liniile de cale ferată din zona Gării de Nord, pasajul este susținut de piloni și cabluri vizibile, o structură care a devenit una dintre imaginile reprezentative ale Capitalei. Proiectul a fost gândit pentru a fluidiza traficul între sectoarele 1 și 6 și pentru a descongestiona zona central-vestică a orașului.

Fără recepția finală, investiția a rămas ani la rând într-o zonă gri administrativă, iar lipsa intervențiilor de întreținere a dus la degradarea treptată a unor elemente ale structurii pasajului.

Furturi semnalate la trotuarul rulant

Anunțul Primăriei a stârnit reacții multiple în mediul online. Unii utilizatori au salutat inițiativa, considerând-o „o veste bună”, însă alții au cerut măsuri imediate. „Este bine, dar până atunci este urgentă pază în zona trotuarului rulant, se fură constant din el”, a scris un bucureștean.

Alții au atras atenția asupra parcărilor de sub pasaj: „Poate puneți locuri cu plată la parcările de sub pod, sunt o grămadă ocupate de dube și mașini părăsite”.

Nu au lipsit nici comentariile ironice sau critice, cu trimiteri la alte probleme cronice ale infrastructurii bucureștene. „Poate în 2050 restaurează și rușinea națională numită Gara de Nord”, a remarcat un alt utilizator, în timp ce alții și-au exprimat scepticismul privind ritmul și finalizarea efectivă a lucrărilor.