Patru bărbaţi s-au urcat pe acoperişul Primăriei Sectorului 5 şi cer locuinţe

Patru bărbaţi s-au urcat, miercuri, în jurul orei 14.00, pe acoperişul Primăriei Sectorului 5 din Capitală, şi cer reprezentanţilor autorităţilor locale să le dea locuinţe.

18 afișări

Ei au protestat în acest fel timp de mai bine de o oră.

Oamenii nu au domicilii stabile şi susţin că, de o lună, dorm în faţa Primăriei, într-un loc improvizat. Aceştia spun că cei de la Spaţiul Locativ din Primăria sectorului 5 le refuză zilnic cereri de atribuire a unei locuinţe.

"Aceştia sunt protestatari de meserie, nu avem cum să le dăm case pentru că nu sunt case în sectorul 5", a declarat Bogdan Tamaş, purtătorul de cuvânt al Primăriei sectorului 5. Acesta a susţinut că protestatarii ar fi încercat, în urmă cu o lună şi jumătate, să intre forţat într-un imobil revendicat dar vecinii au chemat poliţia.

Protestatarii spun că nu vor pleca de la Primărie până când problema nu le va fi rezolvată.

În 29 mai, un bărbat somat să părăsească locuinţa naţionalizată în care era chiriaş şi o femeie care, de mai bine de o lună, fusese evacuată din vechea locuinţă au protestat pe clădirea Primăriei Sectorului 5 din Capitală, cerând rezolvarea problemelor lor locative.

În aceeaşi zi, o altă persoană, o femeie evacuată de mai bine de o lună din locuinţa sa şi care s-a stabilit cu întreaga agoniseală în apropierea Primăriei de sector, a urcat şi ea pe clădire. Potrivit unor surse din echipa de intervenţie care a ajutat la coborârea celor doi, femeia a fost preluată de cei din Primărie şi dusă într-unul din birouri, pentru a se căuta o soluţie la problema sa.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici