Prima pagină » Social » Patru presupuşi poliţişti ar fi intrat în casa unei familii, cerând bani – VIDEO

Patru presupuşi poliţişti ar fi intrat în casa unei familii, cerând bani – VIDEO

O familie formată din zece adulţi şi trei copii, care locuieşte în sectorul 3 al Capitalei, s-a trezit, luni seară, la uşa casei cu patru persoane cu cagule şi echipate precum poliţiştii care au cerut bani.
Patru presupuşi poliţişti ar fi intrat în casa unei familii, cerând bani - VIDEO
06 oct. 2009, 10:11, Social

Unul din membri familiei a vândut recent o locuinţă prin programul „Prima casă”, încasând 3.000 de euro şi urmând a primi restul de bani, în următoarele 45 de zile, informează surse judiciare.

Membrii familiei care s-a trezit, luni, în jurul orei 23.00, cu presupuşii poliţişti, spun că agresorii le-au cerut bani, în acest context având loc o altercaţie.

Doi membri ai familiei au fost uşor loviţi, unul în arcadă, iar altul zgâriat pe spate.

Familia care locuieşte în apropiere de strada Fizicienilor, din sectorul 3 al Capitalei, a anunţat Poliţia, lucrătorii Secţiei 11 audiind persoanele martore la incident şi strângând probe. În locuinţă a fost găsită o pereche de cătuşe, familia agresată afirmând că aparţine celor care păreau poliţişti.

Video Stirileprotv.ro