Pensionarii ameninţă cu noi proteste dacă măsura de impozitare a tuturor pensiilor va fi aplicată

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor, Preda Nedelcu, a declarat joi că a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Emil Boc prin care le solicită să nu aprobe impozitarea tuturor pensiilor, precizând că în caz contrar pensionarii vor declanşa noi proteste.

21 afișări
Imaginea articolului Pensionarii ameninţă cu noi proteste dacă măsura de impozitare a tuturor pensiilor va fi aplicată

Pensionarii ameninţă cu noi proteste dacă măsura de impozitare a tuturor pensiilor va fi aplicată (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Preda Nedelcu a declarat, într-o conferinţă de presă, că Federaţia Naţională a Pensionarilor se opune propunerii făcute de către preşedintele Traian Băsescu privind impozitarea tuturor pensiilor.

În plus, pensionarii au solicitat acest lucru şi printr-o scrisoare deschisă trimisă atât preşedintelui, cât şi premierului.

"Declaraţiile recente privind impozitarea tuturor pensiilor din sistemul public au adăugat, la nemulţumirile anterioare, noi motive de îngrijorare a pensionarilor. (...) În numele acestora, federaţia noastră vă solicită să nu aprobaţi o asemenea măsură, care va avea consecinţe negative suplimentare asupra traiului lor şi va creşte rata sărăciei, într-un an declarat de Uniunea Europeană «Anul European pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale»", se arată în scrisoare.

Preda Nedelcu a precizat că 3.780.000 de pensionari, din totalul de 4.700.000, au pensii mai mici de 1.000 de lei, iar jumătate dintre aceştia au pensii mai mici decât salariul minim pe economie.

"În acest condiţii, politica Guvernului nu se împacă cu politicile europene de combatere a sărăciei", a mai spus preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor.

Nedelcu a precizat că nu a solicitat preşedintelui Băsescu o întâlnire pentru a discuta despre problemele pensionarilor, pentru că a cerut acest lucru de patru ori, de la începutul anului, şi niciodată nu a primit un răspuns.

"Dacă nu se ţine seama de solicitarea noastră, vom folosi toate mijloacele legale pentru a cere imperativ să nu se aplice o astfel de măsură", a mai spus Nedelcu.

Întrebat dacă printre formele de protest pe care le iau în calcul se numără şi noi ieşiri în stradă a pensionarilor, preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor a precizat că "dacă se impozitează, probabil că vom ieşi iar în stradă".

El a adăugat că o astfel de decizie trebuie luată de Cconsiliul naţional, care se va întruni în cursul săptămânii viitoare.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în urmă cu o săptămână, la TVR, că va trebui făcută ordine şi în sistemul de pensii, menţionând, de asemenea, că orice venit, inclusiv pensia minimă şi ajutorul de şomaj, trebuie impozitat.

El a spus că există un deficit de zilieri la muncile agricole în condiţiile în care există un venit minim garantat.

"Avem venitul minim garantat, avem pensia minimă garantată, care eu nu spun că trebuie anulată, dar trebuie impozitată. Orice venit trebuie impozitat", a pus Băsescu, menţionând că în România sunt foarte mutle excepţii de la impozitare, din care o mare parte arată "categorii de clientelă a partidelor în timpul mandatelor diverselor guverne".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici