Percheziții în Călărași și București: Cinci tone de materiale pirotehnice, confiscate de polițiști

Publicat: 23 12. 2025, 12:04
Actualizat: 23 12. 2025, 12:04

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județul Călărași, într-un dosar penal privind deținerea ilegală de materiale pirotehnice.

În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au constatat că două persoane ar deține, în scopul comercializării fără drept, atât în mediul online, cât și în Capitală, articole pirotehnice, de diferite categorii. Astfel, polițiștii au identificat și confiscat aproximativ 5.000 de kg de articole pirotehnice, din categoriile P1, F2. F3 și F4, deținute fără drept, în vederea comercializării.

Persoanele vizate au fost duse la audieri, urmând să fie dispuse, față de acestea, măsurile legale care se impun.

Cercetările privind acest caz continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „prepararea, producerea, experimentarea, deţinerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum şi folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 şi P2, efectuate fără drept “, prevăzută și pedepsită de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

Poliția Capitalei mai transmite că până în prezent, la nivelul Municipiului București, au fost indisponibilizate peste 10 tone de articole pirotehnice.