Percheziţii în Prahova: Ancheta vizează o grupare specializată în contrabandă cu tutun şi alcool

Şase percheziţii au loc, luni, în oraşul Băicoi din judeţul Prahova, într-un dosar care vizează activitatea infracţională a unei grupări specializate în contrabandă cu tutun şi alcool.

210 afișări
Imaginea articolului Percheziţii în Prahova: Ancheta vizează o grupare specializată în contrabandă cu tutun şi alcool

Percheziţii în Prahova: Ancheta vizează o grupare specializată în contrabandă cu tutun şi alcool (Imagine: Ciprian sterian/Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Daniel Radu, zeci de poliţişti participă, luni, la şase percheziţii care au loc în oraşul prahovean Băicoi, atât la domiciliile unor suspecţi cât şi la societăţi comerciale ce au ca obiect de activitate comerţul cu ţigări şi băuturi alcoolice.

Ancheta în acest caz vizează activitatea unei grupări specializate în contrabandă cu tutun şi alcool.

Conform anchetatorilor, suspecţii îşi desfăşoară activitatea de la începutul anului trecut, vânzând ţigări aduse de peste graniţă şi alcool, produse pentru care nu plăteau taxele şi accizele prevăzute de lege.

Cinci persoane urmează să fie duse la sediul Poliţiei pentru audieri în acest caz.

La ora transmiterii acestei ştiri, acţiunea poliţiştilor este în desfăşurare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici