Pericol de avalanşe în Munţii Bucegi din cauza stratului proaspăt de zăpadă

Salvatorii montani îi avertizează pe turiştii care-şi vor petrece sfârşitul de sătămână la munte să nu se aventureze pe niciunul dintre traseele din Masivul Bucegi întrucât există riscul de avalanşe ca urmare a stratului proaspăt de zăpadă care s-a aşternut peste zăpada deja existentă.

116 afișări
Imaginea articolului Pericol de avalanşe în Munţii Bucegi din cauza stratului proaspăt de zăpadă

Pericol de avalanşe în Munţii Bucegi din cuza stratului proaspăt de zăpadă (Imagine; Mediafax Foto)

Şeful Serviciului Salvamont Buşteni, Gheroghe Haiduc, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că la munte a nins în noaptea de joi spre vineri şi continuă să ningă, astfel că zăpada care s-a aşternut peste stratul de zădadă şi gheaţă deja existent s-ar putea disloca în orice moment, existând riscul de producere a avalanşelor.

Haiduc a precizat că riscul de avalanşe există pe toate văile din Munţii Bucegi şi le reaminteşte turiştilor că în această perioadă toate traseele montane sunt închise.

La începutul acestei săptămâni, un alpinist experimentat, membru al Clubului Alpin Român, şi-a pierdut viaţa, după ce a alunecat pe zăpadă în timp ce urca către platoul Bucegi pe un traseu din Valea Albă.

De asemenea, în urmă cu câteva săptămâni, o turistă a murit în Munţii Baiului după ce a fost surprinsă de o avalanşă, iar la o săptămână de la acest incident mai mulţi schiori au fost surprinşi de o avalanşă în Bucegi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici