Pesta porcină africană confirmată în două gospodării din comuna Borcea, judeţul Călăraşi

În 15 august a fost confirmată prezenţa virusului pestei porcine africane la porcii din două gospodării din comuna Borcea, judeţul Călăraşi, situată la limita cu judeţul Ialomiţa, arată un comunicat transmis joi de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA.

560 afișări
Imaginea articolului Pesta porcină africană confirmată în două gospodării din comuna Borcea, judeţul Călăraşi

Pesta porcină africană confirmată în două gospodării din comuna Borcea, judeţul Călăraşi

„În urma confirmării diagnosticului, de către Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală Bucureşti (IDSA) - Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit de urgenţă”, precizează ANSVSA.

Gospodăriile respective au fost plasate sub supraveghere oficială şi au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport şi a fost dispusă uciderea porcinelor din cele două gopodării şi ecarisarea carcaselor.

„Centrul Local de Combatere a Bolilor Ialomiţa, reunit joi, a dispus, conform planului de măsuri adoptate pentru a preveni răspândirea bolii, uciderea preventivă a porcinelor din cele două gopodării şi ecarisarea carcaselor”, se mai arată în comunicat.

Totodată, au fost recoltate probe pentru examene de laborator, de la animalele moarte şi de la cele sacrificate.

ANSVSA precizează, totodată, că proprietarii animalelor vor beneficia de despăgubiri conform prevederilor HG 1.214/2009, modificată şi completată prin HG 484/2018. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare.

„Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic”, se mai arată în comunicatul ANSVSA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici