Peste 1.200 de persoane au primit asistenţă la corturile de prim-ajutor din staţiunile de pe litoral

Mai mult de jumătate dintre aceste persoane au fost transportate la spital.

688 afișări
Imaginea articolului Peste 1.200 de persoane au primit asistenţă la corturile de prim-ajutor din staţiunile de pe litoral

În perioada 30 iunie - 9 august, echipajele care încadrează corturile de prim-ajutor din staţiuni şi ambulanţele SMURD B2 ce le deservesc au asistat medical 1.220 persoane, 610 dintre acestea fiind transportate la spital.

Cele mai multe intervenţii au avut loc în staţiunea Mamaia - 341, urmată de Costineşti –324 şi Eforie Nord – 318.

Pentru creşterea gradului de siguranţă a turiştilor, în zonele cu afluenţă mare de persoane din judeţul Constanţa, începând cu data de 30 iunie au fost operaţionalizate 22 puncte de lucru temporare.

Potrivit MAI, pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, de la operaţionalizarea punctelor temporare de lucru pe litoral, personalul Inspecţiei de Prevenire a executat 278 de controale din domeniul de activitate - turism, comerţ şi altele, în urma cărora au fost constatate 1.434 de deficienţe şi au fost aplicate 1.244 avertismente şi 234 de amenzi în cuantum de 2.056.000 lei.

Pompierii militari au executat 1.548 de misiuni, dintre care 1.250 pentru acordarea primului ajutor şi a asistenţei medicale de urgenţă, 147 pentru localizarea şi lichidarea incendiilor, 27 pentru salvarea unor persoane de la înec şi alte 124 fiind diverse situaţii de urgenţă.

De asemenea, de la începutul sezonului estival, poliţiştii au aplicat peste 2.000 de sancţiuni contravenţionale pe linie de ordine publică, în valoare de peste 183.000 de lei. Totodată, au fost aplicate peste 1.300 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea normelor de circulaţie rutieră, în valoare totală de peste 450.000 de lei, fiind reţinute peste 200 de premise de conducere şi retrase peste 40 de certificate de înmatriculare.

Începând cu data de 1 iulie şi până în prezent, jandarmii au aplicat, în staţiunile de pe litoral, 441 de sancţiuni contravenţionale cu avertisment sau amendă, valoarea amenzilor fiind de 75.250 de lei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici