Peste 1.800 de angajaţi din Prahova vor disponibilizaţi

Peste 1.800 de persoane angajate ale unor firme din judeţul Prahova vor fi disponibilizate în trimestrul al treilea al acestui an, principalele domenii de activitate în care vor fi făcute concedieri fiind construcţii, transporturi, industrie alimentară şi servicii.

27 afișări
Imaginea articolului Peste 1.800 de angajaţi din Prahova vor disponibilizaţi

Peste 1.800 de angajaţi din Prahova vor disponibilizaţi

Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Prahova, Dragoş Pârvan, 20 de firme au anunţat AJOFM Prahova că în al treilea trimestru al anului vor face disponibilizări colective, numărul total al persoanelor care vor fi concediate în această perioadă fiind de 1.859.

Conform sursei citate, principalele domenii de activitate în care se fac concedieri sunt: construcţii, transporturi, industria alimentară, servicii, construcţii de maşini şi utilaje şi furnizare de agent termic.

Dragoş Pârvan a precizat că nu toate cele 1.859 de persoane care vor fi disponibilizate de către firmele care au sediul în judeţul Prahova locuiesc în acest judeţ şi că printre viitorii şomeri se numără şi locuitori ai unor judeţe limitrofe, cum ar fi Dâmboviţa sau Ilfov, întrucât unele firme au sediul în Prahova, dar au salariaţi şi din aceste judeţe.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici