Peste 10.000 de participanţi la Parada elevilor din Bucureşti

Peste 10.000 de elevi din Bucureşti, potrivit estimărilor Jandarmeriei, s-au adunat, sâmbătă după-amiază, în faţa Sălii Palatului, pentru a participa la tradiţionala paradă care va fi urmată de un concert în Piaţa Constituţiei.

1279 afișări
Imaginea articolului Peste 10.000 de participanţi la Parada elevilor din Bucureşti

Peste 10.000 de participanţi la Parada elevilor din Bucureşti (Imagine: Mihaela Dumitrascu/Arhiva Mediafax Foto)

Grupurile de elevi vor pleca în marş pe traseul Calea Victoriei - Splaiul Independenţei - Bulevardul Unirii - Piaţa Constituţiei. După sosirea în Piaţa Constituţiei, elevii vor asista la un concert susţinut de Alex Velea, Smiley şi Dj Sava feat Adela Popescu, a precizat Primăria Capitalei.

Participanţii au pancarte pe sunt scrise numele unităţilor de învăţământ la care învaţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu.

"Platoul din faţa Sălii Palatului, de unde se va pleca, este plin. Atmosfera este frumoasă, de sărbătoare", a mai spus Banu.

Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, circulaţia rutieră este restricţionată total pe traseul de deplasare al participanţilor, iar seara, pe durata concertului, vor fi instituite restricţii pe bd. Unirii între bd. I.C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei şi pe bd. Libertăţii între bd. Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie.

Parada elevilor este organizată de Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, împreună cu ISMB şi Asociaţia Şcoala Democraţiei, cu sprijinul Consiliului General al Municipiului Bucureşti

Evenimentul a fost iniţiat în 2009, când s-a desfăşurat în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Bucureştiului, la aniversarea a 550 de ani de la atestarea documentară a oraşului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici