Peste 12.500 de maşini, încă disponibile prin programul "Rabla 2008"

Peste 12.500 de maşini au rămas disponibile pentru a fi cumpărare prin etapa a doua a programului de înlocuire a parcului auto din România, cunoscut ca programul "Rabla", suma rămasă neatribuită de Administraţia Fondului pentru Mediu fiind de aproape 38 de milioane de lei.

95 afișări
Imaginea articolului Peste 12.500 de maşini, încă disponibile prin programul "Rabla 2008"

Peste 12.500 de maşini, încă disponibile prin programul "Rabla 2008"

Astfel, din cele 40.000 de maşini pentru cumpărarea cărora Executivul a alocat o subvenţie de câte 3.000 de lei, în schimbul casării unei maşini mai vechi de 12 ani, pentru etapa a doua a programului au mai rămas disponibile 12.576.

Suma totală ce urmează a fi alocată ca subvenţie pentru cumpărarea lor se ridică la 37.728.000 de lei, bani aprobaţi în acest sens într-o şedinţă de vineri a Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).

Într-un comunicat de vineri, AFM anunţă că, potrivit legii, suma de 37.728.000 de lei aferentă celor 12.576 de maşini rămase de subvenţionat după prima etapă a programului a fost repartizată unui număr de 37 producători, importatori şi distribuitori de maşini care au utilizat cel puţin 80 la sută din suma contractată în prima etapă.

Cei care nu şi-au casat maşina veche în schimbul unei reduceri de 3.000 de lei din preţul uneia noi, bani subvenţionaţi de Executiv prin programul "Rabla" în 2008, o pot face în etapa a doua a programului, desfăşurată între 1 octombrie şi 1 decembrie. Cei interesaţi pot opta pentru mărci de maşini precum Citroen, Daewoo, Fiat, Mazda, Ford, Renault, Dacia, Volkswagen, Opel, Audi sau Kia.

În anul 2008, pentru acest program a fost alocată, din Fondul pentru mediu, suma de 120 de milioane de lei, pentru scoaterea din uz a unui număr de 40.000 de maşini.

În 2007, prin Programul de stimulare a înnoirii parcului auto au putut fi înlocuite 16.500 de autoturisme, cu o vechime mai mare de 12 ani, cu autoturisme noi. Proprietarul unei maşini uzate pe care o casa beneficia din partea statului tot de 3.000 de lei, sumă scăzută din preţul unui autoturism nou. Peste 16.400 dintre acestea au fost cumpărate după ambele etape ale programului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici