Peste 2,1 milioane de persoane au trecut frontiera română în perioada sărbătorilor

Frontiera română a fost tranzitată de circa 2.145.000 de persoane, din care 975.000 pe sensul de ieşire din ţară şi 1.170.000 pe sensul de intrare, între 18 decembrie şi 1 ianuarie, fiind, astfel, înregistrată o creştere cu 15% faţă de o perioadă de timp similară, anunţă Poliţia de Frontieră.

166 afișări
Imaginea articolului Peste 2,1 milioane de persoane au trecut frontiera română în perioada sărbătorilor

Peste 2,1 milioane de persoane au trecut frontiera română în perioada sărbătorilor

„Poliţia de Frontieră Română a dispus măsuri de suplimentare a personalului, sens în care peste 4.200 de poliţişti de frontieră au desfăşurat, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat. De asemenea, a fost folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, ţinând cont că în această perioadă sunt efectuate verificări sistematice asupra tuturor persoanelor care tranzitează frontiera”, precizează sursa citată.

Cele mai mari valori de trafic, într-un timp scurt, au fost înregistrate la frontiera de vest, pe sensul de intrare în România, însă media timpilor de aşteptare la frontieră rareori a depăşit 30 de minute, conform poliţiştilor de frontieră.

„Cele mai tranzitate au fost punctele de trecere ale frontierei din vestul ţării, pe unde au trecut aproximativ 767.000 persoane, cele aeroportuare - 596.000 persoane, dar şi cele de la frontiera cu R. Moldova - 351.000 persoane. De exemplu, cel mai tranzitat punct de frontiera a fost P.T.F. Aeroport Henri Coandă cu un trafic de aproximativ 385.000 persoane, urmat de P.T.F. Nădlac II cu peste 258.000 persoane şi P.T.F. Borş unde poliţiştii de frontieră au verificat peste 166.700 persoane. Totodată, la frontiera cu R. Moldova cel mai tranzitat punct de frontieră a fost Albiţa, cu un trafic de peste 127.000 treceri persoane”, menţionează sursa citată.

Având în vedere că în perioada imediat următoare mulţi cetăţenii români se vor întoarce la reşedinţelor din străinătate, poliţiştii preconizează o creştere a traficului de persoane şi mijloace de transport la frontierele din vestul tarii, fapt pentru care Poliţia de Frontieră Română recomanda folosirea tuturor punctelor de trecere a frontierei de la frontiera româno-ungară unde sunt 11 puncte de trecere ale frontierei cu specific rutier şi, în total, sunt disponibile, atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe sensul de ieşire, câte 52/54 de benzi de control pe sens.

„De asemenea, având în vedere că în perioada următoare se celebrează sărbătorile de iarnă pe rit vechi, se estimează creşteri ale traficului la frontiera cu R. Moldova, pe sensul de intrare în ţară, cauzate de numărul mare de persoane care vin în scop turistic în România. Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră recomandă în continuare participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt”, conform sursei precizate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici