Peste 200 de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă şi încălzire până vineri dimineaţă

Peste 200 de blocuri din Capitală, din zona Pipera-Herăstrău-Aviaţiei şi străzile adiacente, vor rămâne fără apă caldă şi încălzire, de joi până vineri dimineaţă, din cauza unei avarii produse la reţeaua primară.

19 afișări
Imaginea articolului Peste 200 de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă şi încălzire până vineri dimineaţă

Peste 200 de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă şi încălzire până vineri dimineaţă (Iamgine: Shutterstock/Publimedia)

Avaria s-a produs în zona Aviaţiei-Şoseaua Pipera din Sectorul 1 al Capitalei, RADET fiind nevoită să întrerupă alimentarea cu apă caldă menajeră şi încălzire în acest perimetru, se arată într-un comunicat de presă de joi al Regiei.

Astfel, 236 de blocuri din Şoseaua Pipera, Str. Smaranda Brăescu, Str. Borşa, Str. Herăstrău, Str. Moeciu, Str. Măguricea, Str. Gura Humorului, Str. Siriului, Str. Căpâlna, Str. Feleacului, Str. Nicolae Caranfil, Str. General Burileanu, Str. Elena Caragiani, Str. Avionului, Str. Aviaţiei, Str. Gura Humorului, Str. Cocovici, Str. Alexandru Şerbănescu, Str. Aripilor, Str. Căpâlna, Str. Feleacului, Str. Prometeu, Str. Ştefan Buniţeanu şi Str. Zăgazului vor fi afectate de această măsură.

RADET precizează că, din cauza prognozei meteo nefavorabile, lucrările au loc în cursul zilei şi serii de joi, pentru a se evita o nouă intervenţie.

Alimentarea blocurilor cu apă caldă şi încălzire va fi reluată vineri, la ora 7.00.

"Echipele RADET vor face eforturi pentru a finaliza lucrările necesare în cel mai scurt timp posibil. RADET Bucureşti îşi exprimă regretul faţă de disconfortul provocat consumatorilor situaţi în zona afectată şi face apel la înţelegerea acestora. Precizăm că această intervenţie li s-a adus la cunoştinţă locuitorilor zonei afectate, prin fluturaşi postaţi la intrările în scările de bloc", precizează sursa citată.

Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici