Peste 50.000 de pelerini la slujba de Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula

Peste 50.000 de pelerini participă, sâmbătă dimineaţã, la slujba prilejuită de Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, la manifestări fiind prezenţi, printre alţii, premierul Emil Boc şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană.

166 afișări
Imaginea articolului Peste 50.000 de pelerini la slujba de Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula

Peste 50.000 de pelerini la slujba de Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula (Imagine: Mediafax Foto)

Slujba de Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula este oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu, şi IPS Serafim, mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.

Slujba a început în prezenţa a peste 50.000 de pelerini care au sosit la Mănăstirea Nicula din mai multe judeţe ale ţării.

La Mănăstirea Nicula sunt prezenţi, printre alţii, premierul Emil Boc şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, care au luat loc pe scena amenajată special pentru ceremonia religioasă.

Premierul Boc a urcat pe jos împreună cu lideri ai PDL Cluj cei peste doi kilometri din sat până la mănăstire şi s-a închinat la Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria, pe care a sărutat-o.

"Am venit la Nicula şi când eram primar al Clujului. Să lăsăm azi politica la o parte şi fiecare să se roage pentru el", a spus Boc.

La puţin timp după sosirea premierului a ajuns şi Mircea Geoană, care, de asemenea, a urcat pe jos drumul din sat până la mănăstire, alături de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi de lideri ai PSD Cluj.

Şi Mircea Geoană s-a închinat la Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria.

Icoana Maicii Domnului a fost pictată în anul 1681 de preotul român Luca din Iclod. Icoana este realizată pe scândură de brad, întărită cu două cingătoare de brad, în grosime de doi centimetri.

Legenda spune că Icoana Făcătoare de Minuni a lăcrimat 26 de zile, din 15 februarie pînă în 12 martie 1694. Potrivit legendei, ea a început să lăcrimeze când un ofiţer şi mai mulţi soldaţi din regimentul de cavaleri "Hohenzollern", aparţinând cultului romano-catolic, au ajuns la Nicula pentru a vedea o biserică ortodoxă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici