Peste 500 de angajaţi din Primăria Capitalei, în grevă de avertisment

Peste jumătate din angajaţii Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) au semnat pentru greva de avertisment de marţi, nemulţumiţi de nivelul salariilor pe care le primesc şi de faptul că sunt ameninţaţi cu pierderea locurilor de muncă.

60 afișări
Imaginea articolului Peste 500 de angajaţi din Primăria Capitalei, în grevă de avertisment

Peste 500 de angajaţi din Primăria Capitalei, în grevă de avertisment, marţi dimineaţă (Imagine: Mediafax Foto)

Liderul de sindicat din Primăria Capitalei, Dumitru Gherdan, a spus, marţi, pentru MEDIAFAX, că din cei 1.050 de angajaţi, peste 500 au semnat pentru oprirea activităţii timp de două ore.

Gherdan a precizat că salariul mediu net în luna decembrie, bani pe care angajaţii Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) i-au primit în luna ianuarie, este de 1.100 de lei, iar peste 400 dintre funcţionarii PMB au sub 1.000 de lei lunar, restul având între 1.000 şi 2.000 de lei.

"Sunt absolvenţi de drept care merg în instanţă şi reprezintă primăria şi primesc maximum 900 de lei pe lună. Este nedrept. Legea unică de salarizare nu a rezolvat ce şi-a propus, tot pe cei cu salarii mici ii afectează"".

Liderul sindical din PMB a sublinit că au fost puse afişe privind greva de avertisment, iar bucureştenii nu au venit la Primărie marţi dimineaţa, astfel că nu s-au înregistrat incidente.

Gherdan a precizat ca angajaţii PMB funcţionează dupa vechea organigramă, care prevede 1.600 de angajaţi, urmând ca în două luni să se intre pe noua organigramă, iar atunci vor avea loc şi disponibilizări, dar nu se ştie despre câţi angajaţi este vorba.

Funcţionari publici din toată ţara au declanşat greva de avertisment de două ore, urmând să intre în grevă generală pe termen nelimitat pe 12 februarie, dacă Guvernul nu va răspunde solicitărilor legate de creşterea salariilor mici şi de păstrarea locurilor de muncă.

La nivel naţional, aproximativ 45.000 de funcţionari publici au oprit activitatea, marţi, între 8.30 şi 10.30.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici