Video Peste o mie de angajaţi de la penitenciare au pichetat Ministerul Justiţiei

Peste o mie de angajaţi de la închisori din toată ţara, îmbrăcaţi în uniforme, au pichetat, miercuri, sediul Ministerului Justiţiei, scandând lozinci prin care cer demisia ministrului Cătălin Predoiu, a conducerii ANP, dar şi respect profesional şi plata unor sporuri.

374 afișări

Mitingul de protest din faţa sediului Ministerului Justiţiei a fost organizat de Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP) şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

Gardienii, al cărora sindicat este afiliat Blocului Naţional Sindical (BNS), purtau pancarte cu mesaje pe care se poate citi instituţia în care lucrează, dar şi sloganuri împotriva conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) sau a Ministerului Justiţiei, cerând şi demisia secretarului de stat în Ministerul Justiţiei, Radu Ragea.

Protestarii - care ocupau trotuarul din faţa Ministerului Justiţiei - strigau "Hoţii!" "Demisia!", majoritatea având fluiere, iar câţiva dintre ei şi portavoce. Uitându-se spre etajele superioare ale ministerului, ei au scandat "La puşcărie!".

Sindicaliştii au sosit cu autocare din localităţi îndepărtate precum Vaslui sau Târgu Mureş.

Protestul a fost autorizat, fiind supravegheat de un dispozitiv format din câteva zeci de jandarmi.

Şeful ANP spune că angajaţii protestează din cauza zvonurilor privind disponibilizări

Directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Ioan Băla, a declarat că unul dintre motivele ascunse pentru care protestează angajaţii ANP ar fi legat de zvonul că s-ar face disponibilizări în sistem.

Ioan Băla a explicat în cadrul unei conferinţe de presă, la Ministerul Justiţiei, că, în cadrul reformelor sistemului din ANP, niciun angajat nu va fi disponibilizat, dar că vor fi situaţii în care vor fi făcute transferuri la unităţi unde există deficit de personal.

Şeful ANP a apreciat că este imoral ca în unele unităţi angajaţii să muncească mai mult pentru aceeaşi bani. "Personalul ANP şi-a primit în timp util drepturile salariale", a declarat Ioan Băla.

Acesta a spus că, în urma unor controale anuale, a rezultat că este nevoie de optimizarea activităţii, existând sporuri în valoare de 195%.

De asemenea, Băla a arătat că a constatat că sunt şapte secţii de TBC în spitalele penitenciarelor, în condiţiile în care există 56 de deţinuţi cu această boală.

Referitor la protestul de la Ministerul Justiţiei, directorul ANP a spus că angajaţii au dreptul să facă absolut orice, însă că nemulţumirile lor nu vor fi acceptate şi însuşite.

El a arătat că protestele sunt bazate pe zvonuri legate de disponibilizări şi desfiinţarea unor structuri, afirmând că sunt nişte temeri ireale întrucât personalul disponibilizat dintr-o unitate va putea să opteze pentru altă unitate ANP.

Angajaţii au refuzat să participe la negocieri pentru că au fost amânate

Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), a declarat că stabilise de comun acord cu reprezentanţii ministerului o întâlnire la ora prânzului. Delegaţia sindicaliştilor, care a intenţionat să participe la întâlnire, a fost însă oprită la poartă, reprezentanţii ministerului anunţându-i că întâlnirea se amână cu trei sferturi de oră.

Nemulţumiţi, liderii sindicaliştilor, alături de care se afla şi Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), au refuzat propunerea de a se întâlni la 12.45, lăsând, totuşi, la Registratura Ministerului Justiţiei o petiţie care conţinea revendicările angajaţilor din penitenciare. În petiţie, sindicaliştii solicită ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, implicare în rezolvarea problemelor lor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici