Peste o mie de turişti petrec prima zi de Paşte pe pârtii, în staţiunile de pe Valea Prahovei

Peste o mie de turişti care petrec Paştele în staţiunile de pe Valea Prahovei se află, duminică, pe pârtii, unde stratul de zăpadă ajunge până la un metru şi jumătate, iar vremea este frumoasă, condiţiile peste schi sau snowboard fiind foarte bune.

107 afișări
Imaginea articolului Peste o mie de turişti petrec prima zi de Paşte pe pârtii, în staţiunile de pe Valea Prahovei

Peste o mie de turişti petrec prima zi de Paşte pe pârtii, în staţiunile de pe Valea Prahovei (Imagine: Cristian Radu Nema/Mediafax Foto)

Peste o mie de turişti care au ales să petreacă Paştele la munte schiază sau se dau cu snowboardul pe pârtiile din Valea Dorului şi Valea Soarelui, din Sinaia, situate la o altitudine de 2.000 de metri, în Munţii Bucegi.

La Sinaia, pe pârtiile de la mare altitudine, stratul de zăpadă depăşeşte un metru grosime, ajungând până la un metru şi jumătate, iar condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă sunt foarte bune.

Conform salvamontiştilor, duminică, toate instalaţiile de transport pe cablu care deservesc domeniul schiabil al staţiunii funcţionează, iar vremea este foarte frumoasă.

Şi în staţiunea Azuga sunt funcţionale pârtiile Sorica şi Cazacu, unde aproximativ 70 de persoane se dau cu schiurile sau cu sania. La Azuga, condiţiile pentru schiat sunt bune în cursul dimineţii, întrucât după ora 13.00 temperaturile cresc, iar zăpada se înmoaie.

În această perioadă, operatorii instalaţiilor de transport pe cablu de pe Valea Prahovei au redus preţurile la schipass, comparativ cu cele practicate în sezonul de iarnă.

Mii de turişti petrec sărbătorile de Paşte pe Valea Prahovei, unde hotelierii au pregătit, la fel ca în alţi ani, oferte speciale pentru această perioadă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici