Peste şase ani de închisoare pentru Nuţu Cămătaru

Tribunalul Bucureşti a decis să contopească, la cererea anchetatorilor, pedepsele aplicate lui Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, în două procese penale, aplicându-se astfel pedeapsa cea mai mare, de peste şase ani de închisoare.

46 afișări
Imaginea articolului Peste şase ani de închisoare pentru Nuţu Cămătaru

Peste şase ani de închisoare pentru Nuţu Cămătaru

Potrivit deciziei de vineri a instanţei, Nuţu Cămătaru are de executat şase ani, o lună şi 17 zile de închisoare, după contopirea pedepselor din două procese.

În august, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis recursul formulat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care au contestat o hotărâre a Tribunalul Capitalei, prin care a fost respinsă solicitarea de contopire a unei pedepse de doi ani şi şapte luni de închisoare cu alta de şase ani de detenţie, la cât a fost condamnat Nuţu Cămătaru, în două procese distincte.

Avocatul lui Nuţu, Daniel Caraman, a explicat atunci că în luna martie, la solicitarea judecătorului delegat de la Comisia Penitenciarului Jilava, procurorii DIICOT au solicitat în instanţă contopirea a două pedepse pe care Nuţu Cămătaru le-a primit. Avocatul a mai spus că este vorba de pedeapsa luată în dosarul rămas definitiv la instanţa supremă de doi ani şi şapte luni de închisoare şi o pedeapsă mult mai veche, de şase ani, pentru tâlhărie.

Tribunalul Bucureşti a respins, la sfârşitul lunii mai, solicitarea procurorilor DIICOT prin care aceştia cereau contopirea celor două pedepse aplicate lui Nuţu Cămătaru. Hotărârea a fost contestată la Curtea de Apel, care a decis rejudecarea cererii de contopire a pedepselor.

Fraţii Vasile şi Ion Balint (Sile şi Nuţu Cămătaru), mama acestora, precum şi alte rude ale acestora au fost condamnaţi pentru sechestrarea de persoane, înşelăciune şi proxenetism.

Nuţu Cămătaru a fost condamnat definitiv, la începutul lunii martie anul acesta, la doi ani şi şapte luni de închisoare pentru favorizarea infractorului, fiind achitat pentru complicitate la înşelăciunea lui Shaul Peleg, într-un caz amplu de crimă organizată privind fapte de proxenetism, sechestrare de persoane, şantaj, înşelăciune, cămătărie, recuperări de bani, încasări de taxe de protecţie. Sile Cămătaru a fost condamnat de instanţa supremă la 13 ani de detenţie.

Nuţu Cămătaru este deţinut în Penitenciarul Bucureşti-Jilava, iar Sile Cămătaru este închis la Penitenciarul Rahova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici