Petre Daea a plasat PORCI santinelă în gospodăriile cu probleme: Nu ne învinge virusul PPA

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a precizat marţi, la deschiderea SPA Jilava, că în gospodăriile din comuna Olosig, judeţul Bihor se fac primii paşi pentru repopulare, prin introducerea unor porci santinelă în locurile unde nu mai evoluează virusul pestei porcine africane (PPA).

1815 afișări
Imaginea articolului Petre Daea a plasat PORCI santinelă în gospodăriile cu probleme: Nu ne învinge virusul PPA

Petre Daea a plasat PORCI santinelă în gospodăriile cu probleme: Nu ne învinge virusul PPA

„La ora actuală avem o veste bună, pentru că mi-au dat telefon cei de la Bihor că în comuna Olosig, satul Olosig, acum se repopuleazâ gospodăriile care au fost afectate, contaminate cu acest virus. S-a trecut la etapa a doua, de populare cu porci santinelă. Am discutat şi cu crescătorul respectiv de animale, era bucuros, deoarece el nu mai credea că se va mai relua o astfel de activitate. Nu ne oprim cu creşterea porcilor în gospodăriile populaţiei”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Ministrul Agriculturii a mai precizat că reprezentanţi din minister şi autorităţi Sanitar-Veterinare se află în comuna Olosig, unde porcii santinelă au fost introduşi pentru a vedea dacă în acel loc se poate face repopularea.

„Acolo focarele s-au stins şi este o procedură pe care trebuie să o respectăm, vom vedea dacă avem succes în zonă, pentru că nu are cum să ştie cineva ce explozie va fi la acest virus. Noi sperăm ca lucrurile să fie bune şi sper bizuindu-mă pe faptul că acolo nu avem focare, virusul nu a recidivat”, a adăugat Petre Daea.

Întrebat care a fost numărul de porc sacrificat de către fermier şi despre modul în care se va face repopularea, ministrul a răspuns că „nu ştiu numărul de porci care i-au fost sacrificaţi, dar acum sunt doi porci acolo, porci santinelă, aceşti porci au fost puşi exact îl locul unde au fost ceilalţi. Sigur, acolo totul este asigurat din punct de vedere sanitar veterinar, pentru că ei în prezenţa medicului veterinar au pus doi porci santinela şi spunea cetăţeanul cu care am discutat astăzi, mi-a spus că creşte porc de când era copil, ştie cum să-l crească. Era fericit şi spunea că vede porci în locul unde a avut această molimă”.

„Acest lucru dă perspectiva că lucrurile merg bine şi avem siguranţă noi, au avut-o şi alţii. Vă daţi seama cât de bine este să-şi refacă activitatea. Eu am mai spus-o, după moarte vine şi o naştere. Aşa că viaţa continuă. Nu ne oprim, nu ne învinge virulusul”, a adăugat ministrul.

Staţia de Pompare Apei (SPA) Jilava, a fost repusă în funcţiune marţi, după o investiţie începută în luna februarie, cu o valoare a investiţiei de 1,3 milioane de lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici