Petre Roman despre redeschiderea dosarului mineriadei: Aş vrea să îi găsim pe cei care au instigat

Fostul premier din perioada mineriadei din 13-15 iunie 1990, Petre Roman, a declarat pentru MEDIAFAX că este cât se poate de îndreptăţită redeschiderea dosarului acelor evenimente, precizând că, dincolo de interesele de ordin politic, este important să fie găsiţi cei care au instigat în stradă.

959 afișări
Imaginea articolului Petre Roman despre redeschiderea dosarului mineriadei: Aş vrea să îi găsim pe cei care au instigat

Petre Roman despre redeschiderea dosarului mineriadei: Aş vrea să îi găsim pe cei care au instigat (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

”Era normal să fie aşa (să fie redeschis dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 - n.r.). Victimele acelor împrejurări aveau, fără îndoială, dreptul de a obţine în justiţie o judecată corectă faţă de ceea ce s-a întâmplat. Ceea ce trebuie aflat este cine sunt cei care au comis acele violenţe şi cine sunt răspunzătorii, dacă a existat cineva, aşa cum cred şi cum am afirmat încă din iunie 1990, dacă ei au fost instigaţi. Eu cred că au fost cazuri de instigare, fie din fosta miliţie sau fosta securitate”, a spus Roman.

El a menţionat că este cât se poate de îndreptăţită dorinţa de a se afla adevărul în privinţa evenimentelor din 13-15 iunie 1990.

”Nu cred că este vorba despre aspectul politic, aici. E vorba despre victimele şi familiile victimelor. Dincolo de unele interese de ordin politic, tare aş vrea să îi găsim pe cei care au instigat în stradă. Principiul esenţial este acela că victimele au dreptul să îşi ceară dreptatea în justiţie”, a mai spus Petre Roman.

Instanţa supremă a confirmat, luni, decizia procurorilor Parchetului ICCJ de redeschidere a urmăririi penale în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, în anchetă fiind vizate circumstanţele în care au fost rănite mai multe persoane, în timpul evenimentelor care au avut loc la Bucureşti.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au constatat, luni, că soluţia Parchetului de pe lângă instanţa supremă, de redeschidere a dosarului mineriadei, este legală şi temeinică.

Decizia ICCJ este definitivă, dosarul urmând să fie repartizat unui procuror care va emite, în baza probelor strânse, o rezoluţie. Acest procuror urmează să stabilească dacă se impune fie trimitere în judecată a celor implicaţi în dosar, fie clasarea cazului.

În 5 februarie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul evenimentelor din iunie 1990.

Parchetul instanţei supreme arăta, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus infirmarea a trei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, care au legătură cu Mineriada din 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz.

Cercetările în cazul Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990 vor fi, astfel, reluate după 25 de ani de la evenimente, perioadă în care au fost emise mai multe decizii de neîncepere a urmării penale, unele victime ajungând să fie despăgubite la CEDO în absenţa unei hotărâri judecătoreşti în ţară.

De atunci şi până în prezent, pe rolul Parchetului de pe lângă instanţa supremă au fost deschise mai multe dosare, fără însă a fi găsiţi vinovaţii pentru acele crime.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici