Planuri-cadru de învăţământ: cel mult 20 de ore pe săptămână în primar, 25 la gimnaziu, 30 la liceu

Numărul de ore alocat săptămânal disciplinelor din planurile-cadru de învăţământ este de cel mult 20 de ore la învăţământul primar, de cel mult 25 de ore la cel gimnazial şi de cel mult 30 de ore la învăţământul liceal, potrivit proiectului Legii educaţiei.

Imaginea articolului Planuri-cadru de învăţământ: cel mult 20 de ore pe săptămână în primar, 25 la gimnaziu, 30 la liceu

Planuri-cadru de învăţământ: cel mult 20 de ore pe săptămână în primar, 25 la gimnaziu, 30 la liceu (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Aceste ore sunt alocate atât pentru predare, cât şi pentru învăţarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conţinuturilor predate, conform proiectului.

În cadrul Curriculumului Naţional, disciplinele obligatorii au o pondere de 80% în planurile-cadru de la nivelul învăţământului obligatoriu şi de 70% în cele de la nivelul liceului.

Planurile - cadru ale disciplinelor opţionale au o pondere de 20% la nivelul învăţământului obligatoriu şi de 30% la nivelul liceului, urmând să se decidă la nivelul fiecărei şcoli, în funcţie de nevoile de învăţare ale elevilor.

În cadrul fiecarei discipline, programa şcolara va acoperi 75% din orele de predare, lăsând la dispoziţia cadrului didactic 25% din timpul alocat disciplinei respective. În funcţie de capacităţile elevilor şi de strategia şcolii din care face parte, profesorul va decide dacă proporţia de 25% din timpul alocat disciplinei va fi folosit pentru învăţare în cazul copiilor cu probleme speciale, pentru consolidarea cunoştinţelor sau pentru stimularea elevilor capabili de performanţe superioare, conform unor planuri individuale de învăţare elaborate pentru fiecare elev.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici