Ploieşti: O femeie a născut într-un veceu din curte. Copilul, scăpat în latrină, a fost salvat de pompieri

O femeie care locuieşte într-un cartier de la marginea Ploieştiului a născut într-un veceu din curte, scăpând nou-născutul în latrină, copilul, un băieţel de trei kilograme şi jumătate, fiind scos teafăr de către pompieri şi transportat la maternitate.

372 afișări
Imaginea articolului Ploieşti: O femeie a născut într-un veceu din curte. Copilul, scăpat în latrină, a fost salvat de pompieri

Ploieşti: O femeie a născut într-un veceu din curte. Copilul, scăpat în latrină, a fost salvat de pompieri (Imagine: Cristi Cimpoes/ Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, pompierii prahoveni au fost solicitaţi să intervină, luni dimineaţă, pentru scoaterea unui bebeluş dintr-o latrină, la o adresă din Ploieşti.

Apelul a venit prin numărul 112 de la ruda unei femei care a declarat că, însărcinată fiind, femeia a mers la toaletă, dar a născut acolo, scăpând copilul în latrină. Întrucât gura latrinei era foarte îngustă, pompierii au decopertat cabina şi podeaua toaletei improvizate şi au scos de acolo nou-născutul.

Copilul, un băieţel de trei kilograme şi jumătate, este teafăr şi a fost transportat la maternitatea din Ploieşti.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Daniel Radu, a declarat că poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz şi că primele indicii arată că este vorba despre o naştere, şi nu despre tentativa mamei de a-şi arunca copilul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici