PNL cere Guvernului să publice mandatul lui Toader pentru desemnarea procurorului şef european

Liberalii solicită Guvernului să facă public mandatul cu care ambasadorul român la Uniunea Europeană şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, vor participa la şedinţele privind desemnarea procurorului-şef european, a afirmat luni europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan.

1002 afișări
Imaginea articolului PNL cere Guvernului să publice mandatul lui Toader pentru desemnarea procurorului şef european

PNL cere Guvernului să publice mandatul lui Toader pentru desemnarea procurorului şef european (Sursa: Mediafax Foto)

„Săptămâna aceasta este săptămâna decisivă pentru alegerea primului procuror şef al Uniunii Europene. Săptămâna aceasta vor avea loc două reuniuni extrem de importante în cadrul acestui proces. Miercuri, 6 martie, ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene se vor întâlni pentru a evalua procedura de selecţie ca urmare a etapei ce a avut loc săptămâna trecută în Parlamentul European, iar vineri, 8 martie, miniştri de Justiţie din Uniunea Europeană vor avea prima discuţie politică la nivel înalt în vederea stabilirii poziţiei Consiliului UE privind desemnarea primului procuror şef al UE (...) Cerem Guvernului României să facă public mandatul cu care reprezentantul României şi apoi ministrul de Justiţie vor participa la aceste şedinţe, aşa cum şi noi am făcut publică susţinerea pentru candidatul român, am făcut lobby pentru candidatul român, am votat-o, am promis că vom convinge PE să o voteze şi am reuşit”, a declarat Siegfried Mureşan, la finalul şedinţei PNL.

PNL solicită, de asemenea, Consiliului UE să îşi stabilească poziţia faţă de desemnarea procurorului-şef european.

„Consiliul Uniunii Europene nu are în acest moment o poziţie stabilită, (...) iar noi cerem Consiliului să-şi stabilească cât mai rapid poziţia şi să ţină cont de primele două etape în care candidatul român a fost pe loc întâi. În al doilea rând, somăm Guvernul României să înceteze orice acţiune de sabotare a candidatului român la poziţia de procuror-şef european. În ultimele săptămâni ministrul Justiţiei şi-a făcut titlul de glorie din faptul că a trimis scrisori denigratoare privind candidatul român miniştrilor de Justiţie din alte ţări ale UE, iar europarlamentarii PSD s-au milogit săptămâna trecută pentru a cere drept de vot în comisia LIBE pentru a putea vota împotriva candidatului român”, a adăugat Mureşan.

În urma unui vot secret, miercuri, Comisia LIBE a selectat-o pe Laura Codruţa Kövesi pe primul loc în lista de candidaţi pentru postul de procuror-şef european. Rezultatul a fost: Laura Codruţa Kövesi -26 de voturi, Jean-François Bohnert (Franţa) -22 voturi, iar Andrés Ritter (Germania)- 1 vot. Kovesi a fost preferată şi în Comisia CONT cu o zi înainte.

Conferinţa Preşedinţilor, formată din preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi liderii de grupuri politice, va decide în 7 martie etapele următoare.

Din cauza faptului că prima opţiune pentru şefia Parchetului European a Comisiilor PE a fost Laura Codruţa Kovesi, iar în Consiliul UE candidatul francez a obţinut cele mai multe voturi, Parlamentul European va începe negocierile cu Consiliul pentru a ajunge la un consens în legătură cu viitorul procuror-şef european.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici