Poliţia Braşov: Cardurile găsite la una din victimele accidentului de la Predeal sunt false

Poliţiştii Brigăzii de Crimă Organizată şi Antidrog Braşov au stabilit că toate cele opt carduri găsite asupra uneia din victimele accidentului din 28 decembrie de la Predeal, unde o maşină de teren a căzut de pe o pasarelă pe calea ferată, sunt false şi au fost emise de o bancă din Marea Britanie.

334 afișări
Imaginea articolului Poliţia Braşov: Cardurile găsite la una din victimele accidentului de la Predeal sunt false

Poliţia Braşov: Cardurile găsite la una din victimele accidentului de la Predeal sunt false (Imagine din arhiva Mediafax Foto/AFP)

Cele opt carduri, precum şi un plic care conţinea zece coduri pin, au fost găsite de medici la una dintre victimele accidentului.

"În urma verificărilor am constatat că datele de pe banda magnetică erau diferite de cele de pe cardul propriu-zis. Adică aceste carduri, emise de o bancă din Marea Britanie, erau clonate", a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, Gabriel Florescu, şeful Brigăzii de Crimă Organizată şi Antidrog Braşov.

Asupra bărbatului s-au găsit opt carduri şi zece coduri pin, fiind posibil ca alte două carduri să fi fost distruse după ce au fost sustraşi banii din conturi.

Bărbatul asupra cărora s-au găsit cardurile de tip VISA a fost reţinut de poliţiştii braşoveni, în 30 decembrie, pentru 24 de ore, însă a fost eliberat.

"Nu am avut suficiente date pentru a-l incrimina deoarece colegii noştri din Marea Britanie, care ne-ar fi putut oferi mai multe date despre aceste carduri, nu au lucrat de sărbători. Suspectul este cercetat în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu, Galaţi", a adăugat Florescu.

Un alt suspect în cazul cardurilor este şoferul maşinii de teren implicată în accident. Lucian Silviu Urban, în vârstă de 28 de ani şi cu domiciliul în Marea Britanie, a fugit de la locul accidentului şi a fost prins ulterior de poliţişti la Spitalul Judeţean Braşov, unde venise pentru a se interesa de situaţia prietenilor săi răniţi. Acesta a fost reţinut, iar apoi arestat preventiv pentru 29 de zile, fiind cercetat de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Braşov pentru distrugere, ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.

"Şoferul este unul dintre suspecţi în cazul cardurilor, deoarece are domiciliul în Marea Britanie şi spune că acolo lucrează. Probabil chiar asta lucrează, însă deocamdată nu am găsit o legătură între şofer şi carduri. Dar cercetările vor continua", a spus şeful Brigăzii de Crimă Organizată şi Antidrog Braşov.

În plus, fratele lui Lucian Silviu Urban este arestat în Olanda pentru falsificare de carduri.

Întrebat de poliţişti despre provenienţa cardurilor, şoferul a susţinut că atât cardurile, cât şi codurile pin au fost găsite într-un club din Predeal unde se distraseră înainte de accident.

Accidentul s-a produs în 28 decembrie în jurul orei 5.55, pe bulevardul Libertăţii din Predeal, pe pasarela peste calea ferată, unde un autoturism BMW X5, în care se aflau opt tineri ,a căzut pe calea ferată, după ce şoferul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei şi a poleiului de pe şosea. Maşina a căzut în gol de la zece metri şi a rupt firele de înaltă tensiune, ajungând apoi pe calea ferată. Două tinere de 21 şi 24 de ani au murit pe loc, iar alte patru persoane au fost grav rănite şi transportate la spital. În urma accidentului, traficul feroviar a fost blocat timp de trei ore.

Citeşte şi:

Autorul accidentului de la Predeal, reţinut de poliţişti (Video)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici